x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Acadeaua cu 300 de arome

Acadeaua cu 300 de arome

08 Feb 2005   •   00:00

Iti face pofta. Asta e sentimentul cu care am lasat jos ultimul clasament al milionarilor. Pofta sa faci bani, nu sa-i cheltuiesti. Pofta sa-ti faci un plan de afaceri, nu unul de vacanta. Pofta sa nu te mai intorci de la serviciu pana la primul milion.

Uups! Am zis serviciu? N-am zis bine. Serviciul este primul si cel mai mare inamic al bogatiei. Slujba sperie banii, iar siguranta si confortul biroului de bugetar (ca sa vorbim de extreme) reprezinta cea mai sigura reteta impotriva bunastarii. Munca, in general, mananca timpul necesar afacerilor. Iar sa vinzi munca proprie e cea mai mare greseala: banii se fac doar din comertul angro cu munca altora. Cu cat mai multi, cu atat mai bine.

Inamicii acestui sistem il numesc exploatarea omului de catre om. Amicii lui il numesc economie de piata. Daca ne uitam la clasamentul celor 300, e greu sa gasim vreun scriitor sau poet, chiar vreo celebritate care-si vinde talentul. Absolut toti milionarii nostri au facut bani din ideile lor, puse in practica de sute sau mii de oameni. Putini isi masoara bogatia in bani pusi la ciorap: averile lor sunt in afacerile pe care le-au construit. Cash-ul e mai putin important decat talentul celor pe care i-au atras alaturi de ei.

Dar nu despre asta voiam sa va vorbesc, ci despre faptul ca de anul acesta bogatia e in mod oficial cool ("marfa", cum s-ar spune in argoul bucurestean). Se vorbeste despre ea in campania electorala (si nu in deradere sau cu fereala) si se fac cel putin doua emisiuni noi pe saptamana avand ca subiect banul, banutul si centima. Si s-a mai intamplat ceva: a aparut prezumtia de nevinovatie. Chiar si publicul cel mai nostalgic si reactionar are un mic dubiu inainte sa recite psalmul acela cu "toti au furat".

Dezincriminarea bogatiei e primul pas spre normalitate. Chiar si intr-o tara saraca. Sau mai ales intr-o tara saraca. Si asta pentru ca oamenii au nevoie si de alte modele decat fotbalistii si cantaretii, daca vor sa construiasca valoare prin munca (in lipsa talentului artistic). In fond, nu Ilie Dumitrescu sau Mutu au sa-ti spuna ceva in materie de cariera, ci doamna Grapini (dau doar un exemplu subiectiv, ca-mi place persoana), o patroana din industria textila, sau domnul Ostahie, un alt patron/manager din retail. Iar faptul ca anul acesta sunt 55 de noi intrari in clasament e cel mai bun semnal pentru cei care au chef sa se apuce de treaba. Pentru cine prefera sa se planga in continuare, sunt motive destule in multe alte organe de presa. Un avertisment doar: postura de victima, ca si pantalonii cu deschidere la buric incep sa para usor demodate...

×
Subiecte în articol: editorial