Acasă la mine

La mine acasă, la Turnu Măgurele, capitalismul ultimilor douăzeci de ani a adus numai prăpăd. Sărăcie  şi disperare. Parcă a trecut  pârjolul prin oraşul atât  de drag sufletului meu. Combinatul chimic a descrescut, şi-n măruntaiele de oţel abia dacă mai încap câteva sute de muncitori. Întreprinderea  de Maşini Electrice e pe butuci de mult, zace părăsită pe şoseaua dinspre Dunăre. Tot acolo agonizează şi fabrica de tricotaje, întristată şi mai tare de soarta spitalului de peste drum. Aproape  de centru, policlinica e pustiită şi amorţită, n-o mai bagă nimeni în seamă. Îşi plâng pe rând prezentul sumbru, pereţii coşcoviţi şi ferestrele astupate de întuneric. Nici liceul “Unirea”  nu se simte altcumva, deşi cineva a găsit niscaiva parale să-l întinerească. I-au turnat fiare şi ciment pe la rădăcină, i-au proptit zidurile găunoase şi acum se căznesc să-i primenească acoperişul. Lucrarea înaintează anevoie, dar nu-i bai, clasele s-au împuţinat, nimeni nu e lăsat pe dinafară. Copiii s-au risipit care-ncotro, urmându-şi părinţii pribegi. România a plecat în exil, a ales să supravieţuiască printre străini decât să crape aici de foame. S-au rărit dascălii şi medicii în urbea teleormăneană, ca şi speranţele. Miroase a ruină, miros înţepător, de nevolnicie şi parastas. Restaurantul “Modern”  a fost ras din temelii, a dispărut definitiv, cu toate istorioarele  şi legendele ţesute  în saloanele înnegrite de fum. Grădina de vară răsuflă beteagă, în picioare încă, abandonată şi cu minţile împrăştiate. Cândva, în amurgurile de bunăstare  ale oraşului, muzica se pornea la întrecere cu efemeritatea şi o alunga adesea. Zău  de vă mint, întrebaţi-i pe ăi mai bătrâni, pe norocoşii nimeriţi la ospeţele prelungi, lângă ţapii de bere şi  fleicile rumenite pe grătar ! Ehe, ce vremuri, ce veselie şi seninătate erau atunci ! Le-a strivit  postcomunismul ăsta  ticălos şi cinic, nepăsător la grijile omului. Cum s-a întâmplat şi cu  fabrica de mobilă sau cea de conserve, ca să nu mai zic de cooperativa  meşteşugărească, de  CAP şi IAS. Pe locul  Competrolului a rămas doar platforma de ciment, aidoma unei pecingini. Gara s-a cocoşat tot  plângându-şi trenurile pierdute, zumzetul de odinioară. Câte poveşti  de dragoste au înmugurit pe peronul strâmt , în aburul locomotivelor romantice,  câte despărţiri  sfâşietoare... Unităţile militare,  de grăniceri  şi pontonieri, sunt  îmburuienate, năpădite de  bălării, le-a asomat aquisul comunitar... La ce ne mai trebuia armată într-o Europă  Unită, în  care frontierele sunt simple convenţii ? Şi de  cine să te aperi, când nimic nu-ţi mai aparţine, totul  e vândut şi amanetat  ălora de dincolo ? Împotriva corporatismului mondial puşca şi tunul sunt virgule butaforice, aşa că am învăţat pasul de defilare şi prezentarea onorului. “Să trăiţi, domnul FMI, permiteţi să raportez !”… Ori doamna UE, ori… Dracu' să-i ia pe toţi mişeii înstăpâniţi pe pământ românesc ! Cândva, în comunismul hulit pe nedrept azi, turnenii mei mergeau la cinematograf şi la spectacole, la Casa de Cultură, în concedii, la mare şi la munte. În timpurile  recente, ei au luat  calea bejeniei, la căpşuni şi îngrijit bătrânii  altora. Pe ai lor i-au uitat în satele  muribunde şi scheletice. Sâmbăta şi duminica, strada mare se umplea de lume. Lume cochetă şi gureşă, ieşită să-şi plimbe bucuria, lipsa neliniştilor majore. Din nefericire, Turnu Măgurele este o Românie mai mică. Iar acasă la mine, în România, capitalismul înseamnă  suferinţă şi frică. România despre care vă vorbesc nu e starletă  la televizor sau în ziar. Rapoartele  tocmite la Bruxelles n-o cuprind, o ocolesc  premeditat, de parcă n-ar exista. Cea  mai mârşavă şi perfidă campanie de  îndobitocire a omului se desfăşoară fără ca noi să ne revoltăm. Dimpotrivă, ne-am prins în hora nimicniciei şi ţopăim fericiţi, îndopaţi  cu sloganuri euroatlantice. Propaganda capitalistă calcă  apăsat conştiinţe şi libertăţi, şenilele tancurilor de altădată erau simple mângâieri. O propagandă purtată cu fanatism arghirofil  tocmai de afaceriştii îmbogăţiţi de  chiar statul  ai cărui cotizanţi sunt sărmanii despuiaţi  de rânduielile capitaliste. Păi, spuneţi şi dvs, cum să apară pe micile ecrane o astfel de Românie, cum ?