Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Demiterea lui Cristiano Bergodi de la Steaua este un fapt. Aproape banal. Semnificaţiile acestei demiteri, motivarea ei şi maniera în care s-a procedat au generat însă o amplă dezbatere naţională. O dezbatere numai bună pentru a diagnostica starea fotbalului la români, dar şi stadiul de alterare al unor pacienţi implicaţi nefast în fenomen.
În copilărie şi în tinereţe am văzut o mulţime de documentare şi de lungmetraje artistice despre cel de-al doilea război mondial şi, normal, despre alchimia dementă a modelului dictatorial întruchipat de Adolf Hitler. Din lecţia dură a istoriei am învăţat să definim şi să evităm, atât cât ne este putinţa, unul dintre marile pericole care ameninţă umanitatea. În rest, trecerea timpului a produs efecte. Amănuntele de coloratură au dispărut din memorie. Cu o singură excepţie. Fabulosul rol realizat de Charlie Chaplin, interpretându-l pe Hitler, în filmul "Dictatorul". Am citit undeva că, după vizionarea filmului, Milos Forman a declarat că s-a simţit eliberat spiritual după ce a văzut cum un om atât de mic, simbolic vorbind, a fost capabil să distrugă imaginea unui nebun care terorizase lumea.
Fuhrerul şi-a trăit traiul. Este deja înmormântat în negura istoriei. Şi Chaplin şi-a făcut datoria desenând cu un talent de excepţie ironiile amare ale vieţii. Am rămas noi să ne trăim prezentul pe care-l merităm. Noi, cei incapabili să reacţionăm sever şi cuviincios în faţa unor exerciţii dictatoriale de un primitivism fără cusur.
Adolfiţă din Ghencea nu are nici pe departe aplombul înaintaşilor însemnaţi cronic de instincte dictatoriale. Jucăria pe care el o persecută nu are graniţe mondiale. Nici măcar graniţe naţionale. Este doar un biet club de fotbal, pe numele său Steaua. Bergodi i-a stat în cale micului dictator tocmai atunci când acesta voia să-şi verse găletuşa doldora de lături competente în vestiarul echipei. Un asemenea afront nu putea rămâne nepedepsit. Antrenorul a fost demis.
Suporterii au aclamat gestul prin înjurătură suculentă. Meseriaşii au sărit în apărarea colegului demis. Dar nici Adolfiţă n-a rămas fără apărare. I-au sărit în ajutor colegii de salon patronal. Borcea a fost primul. Pentru că nu putea lăsa la greu un prieten cu care-şi băuse cafeaua puterii, numai cu câteva zile în urmă, la un club de fiţe cu nume de gâscă bâlbâită. Şi, apoi, are şi Borcea în curte un italian care poate deveni oricând obraznic. Nici Mitică Dragomir n-a tăcut. Fudul şi tranşant, preşedintele ligii i-a sugerat lui Bergodi să stea acasă la el, în Italia, dacă nu-i convine să fie sclav în România pentru un contract de 180.000 de euro pe an. Pe Mitică îl înţelegem. El face dovada sincerităţii prin chiar statutul pe care-l acceptă de bunăvoie. Nici el nu are demnitatea angajatului. Este doar sclavul patronilor - şi nu al fotbalului! - pentru un salariu anual care se cifrează tot la 180.000 de euro.
Trăim în lumea pe care o merităm. Reducând la scara cazului particular concluzia că avem şi fotbalul pe care-l merităm. Şi va fi aşa până când nu vom reuşi să scăpăm de indivizii primitivi care-l conduc.
Citește pe Antena3.ro
