Adrian Năstase - Mai e nevoie de stânga?

Dar lumea românească evoluează, iar stânga trebuie să se imagineze pe sine nu doar ca pe un generator de compensaţii, ci şi ca pe un generator de dezvoltare. Ea trebuie să intre în dialog cu tinerii în căutare de calificări cât mai profitabile şi cu micul întreprinzător afectat de noi norme şi de vechi neajunsuri şi birocraţii. Stânga românească nu poate evolua dacă se doreşte doar un reazem al celor derutaţi de o tranziţie prea lungă. Un anestezic.

Anul acesta, stânga românească trebuie să treacă printr-un examen dur. Rezultatul examenului depinde de felul în care liderii stângii vor şti să ofere răspunsuri la o serie de întrebări. Ca să nu mă ascund după deget, când vorbesc despre stânga, mă refer la PSD. Nu e o selecţie personală, e rezultatul felului în care este polarizat astăzi peisajul politic de la noi.


În acest moment, ne paşte o primejdie. Aceea de a crea senzaţia că stânga românească nu poate nimic, în vreme ce dreapta e capabilă de orice. Discursul permanent despre nevoia de unitate a dreptei, despre ideea marelui "partid unic de dreapta", poate conduce la impresia că aceasta e direcţia politică a momentului, doctrina fertilă care merită interes exclusiv din partea analiştilor şi a publicului. Iată de ce mi se pare important ca, înaintea răspunsurilor la care mă refeream, să procedăm sistematic. Cu alte cuvinte, să formulăm mai întâi întrebările.


În primul rând, cred că se cuvine să lămurim o problemă. Mai e actuală şi utilă stânga pentru România? O dată cu aderarea la UE nu au devenit oare prioritare capitalizarea, tehnologizarea, stimularea investitorului autohton şi a conectării sale cu întreprinzătorii din restul continentului?


Fără îndoială, procesele de mai sus sunt necesare, dar o strategie centrată exclusiv pe ele s-ar dovedi repede fundamental falsă. Integrarea în UE este un proces lung care trebuie să aibă ca rezultat final dezvoltarea durabilă. Iar pentru modelul european pe care îl aplicăm, cel puţin teoretic, o dezvoltare durabilă înseamnă o evoluţie la nivelul întregului corp social. În toate regiunile, în toate zonele comunitare, pe toate palierele de vârstă sau de calificare profesională. Nu poţi fii dezvoltat, de pildă, dacă ai încă şcoli rurale din chirpici, spitale aflate în veşnică criză financiară sau bătrâni cu pensii sub nivelul încălzirii dintr-o lună de iarnă.


Mai mult decât atât, integrarea în UE face posibilă depăşirea rapidă a unei întregi perioade "clasice" de dezvoltare, cea bazată pe stimularea exclusivă a investiţiei şi a capitalului. Multe ţări au procedat aşa şi abia după decenii bune


şi-au permis politici de stânga menite să asigure redistribuirea resurselor astfel acumulate. Dar fondurile europene fac astăzi posibilă o dezvoltare socială şi economică mult mai uniformă, profitabilă societăţii (româneşti) în totalitatea ei.


Acest fel de dezvoltare nu vine însă de la sine, aşa cum nici fondurile nu vin fără proiecte. Este tocmai rolul stângii româneşti să gândească proiectul de dezvoltare generală a României într-un nou context. În paralel, tot stângii îi revine şi misiunea de a găsi soluţii pentru depăşirea echitabilă a crizelor de parcurs, care abia au început să apară în procesul integrării româneşti. Fără să intru în detalii, deocamdată, 2008 pare a fi anul în care "euroeuforia" a luat sfârşit, şi cetăţeanul începe să observe, în propriul buzunar, câteva procese negative ce trebuie să-i dea de gândit.


O a doua întrebare vine aproape de la sine. Cui ar trebui să se adreseze această stângă regândită? Fără îndoială, adresanţii ei tradiţionali nu pot fi abandonaţi. Trebuie lansate programe şi mesaje pentru pensionari, pentru agricultori, pentru şomeri, pentru cei cu venituri reduse sau pentru zonele subdezvoltate. Dar lumea românească evoluează, iar stânga trebuie să se imagineze pe sine nu doar ca pe un generator de compensaţii, ci şi ca pe un generator de dezvoltare. Ea trebuie să intre în dialog cu tinerii în căutare de calificări cât mai profitabile şi cu micul întreprinzător afectat de noi norme şi de vechi neajunsuri şi birocraţii. Stânga românească nu poate evolua dacă se doreşte doar un reazem al celor derutaţi de o tranziţie prea lungă. Un anestezic. Ea trebuie să imagineze şi să genereze realitatea de după tranziţie.


Dacă va reuşi să facă saltul necesar de la subvenţionare la dezvoltare, de la asistare la finanţare, dacă va reuşi să convingă electoratul anului 2008 că investiţia în social e fertilă, şi nu o "mită electorală", cu efecte de scurtă durată, stânga, PSD-ul vor trece cu bine examenele de an. Dacă nu, nu.