Adrian Năstase: Teoria şi practica băii de mulţime

"Vom mai vedea băi de mulţime, acest instrument de imagine nu a murit şi are şanse puţine să moară. Se vor folosi de el mai ales cei care candidează pe spaţii mari, la preşedinţie de pildă. Iată de ce Traian Băsescu rămâne pe mai departe campionul îmbăiatului, chiar dacă asta nu face, neapărat, politica lui mai curată."

Deşi nu e trecută oficial pe lista tehnicilor consacrate de comunicare politică, ală­turi de scrisoarea directă, afişaj, spoturi, pliante, tricouri, baloane sau evenimente cu cântări şi cârnăciori, baia de mulţime există de când lumea. Uneori a fost practicată prudent, politicianul băga doar un picior în baie înconjurat de gărzi numai ochi şi urechi. Marile defilări triumfale ale lumii antice sau moderne, când lide­rul defilează el însuşi sau numai asistă la eveniment aşezat la o tribună, sunt ase­menea băi moderate de mulţime. Le-am putea spune şi duşuri.

Alteori, politicianul coboară direct şi curajos în mijlocul alegătorilor şi gărzile, numai ochi şi urechi, devin gărzi numai umeri şi coate. Acest tip de "baie" e specific lumii moderne şi democratice, lide­rul antic sau feudal nu dorea să arate că între el şi omul de rând nu e nicio opre­lişte şi nicio diferenţă. Dimpotrivă.

Prin definiţie, baia de mulţime presu­pu­ne o mulţime. Ea se adună în orice fel de localitate sau chiar în afara lor, în poieni, pe şosele, oriunde e cazul. Mulţi­mea e de dimensiuni variabile, constituită cu absolut oricare motiv: sărbătoare locală, eveniment religios, miting electo­ral, eveniment artistic sau sportiv, emoţia de după fenomene ale naturii aducătoare de pagubă sau, pur si simplu, ca să-l vadă pe respectivul om politic ştiut doar de la televizor. Un singur tip de mulţime nu corespunde nevoilor liderului doritor de baie: cea adunată în scopul declarat de a-l lua la bătaie sau măcar la rost.

Filmul evenimentului de acest tip e mai mereu acelaşi. Politicianul străbate mulţimea care se înghesuie în jurul lui, strânge mâini, răspunde succint la în­dem­nuri şi întrebări, mângâie pe cap co­piii, întrebându-i "Ce faci, voinicule?", pupă mâna bătrânelor, gustă pâine, bea ţuică, primeşte cereri şi le răspunde im­provizat. Îndărătul lui, ziariştii filmează şi fotografiază cum pot. În presă vor apărea, de la caz la caz, momentele pi­cante sau emoţionante.

Baia de mulţime are două specificităţi care merită analizate. Prima e de ordin, să spunem, concret. Omul politic intră printre alegători ca să-i mângâie pe cap. În baia de mulţime nu se rezolvă nimic. Oamenii îşi spun păsul şi primesc în schimb mici sentinţe, mai gra­ve sau mai şăgalnice, ei spun ce îi doare, oaspetele răspunde cam ce crede că dă bine în zia­rele de a doua zi. De cele mai multe ori, problemele ridicate de oameni nici nu fac parte din atribuţiile lui. De altfel, în statul modern tocmai de aceea exis­tă instituţii specializate. Ca să rezolve proble­me fără să mai fie nevoie de băi de mulţime. Al doilea aspect, ţine de domeniul psihologiei. Şi mulţimea şi cel îmbăiat capă­tă energie pozitivă după baie. Au marcat un punct. Se simt bine. Oamenii au trăit un eveniment aducător de ceva adrenalină şi speranţă. Au văzut în carne şi oase un om important în bătătura lor. E un eve­niment, mai ales în spaţii în care nu se întâmplă niciodată nimic. Şi poate că omul acela important a înţeles nişte lu­cruri, a văzut nişte realităţi. În ceea ce-l priveşte, politicianul se simte şi el bine. Oamenii s-au adunat pentru el, majorita­tea au fost binevoitori şi chiar mai mult, a primit îndemnuri, a oferit sfaturi, a fost cu un pas în faţa oponenţilor care l-au privit la televizor.

Lucru interesant, sistemul uninominal din România lui 2008 reduce simţitor po­sibilităţile şi importanţa băii de multime, cel puţin la alegerile parlamentare. Can­di­daturile au loc mai ales pe spaţii mici, cu localităţi mici în care nu mai poţi adu­na omenire multă la un loc. Butaforiile su­perficiale şi euforice sunt mai puţin posibile şi, oricum, inutile. E momentul să discuţi, daca nu om cu om atunci măcar sat cu sat, categorie cu categorie. Aşezat, cu timp la dispoziţie, cu docu­men­tare. Nu cred că te mai poţi impune şi că poţi crea încredere vorbind în gene­ral, unei mulţimi fără faţă. Votul uninominal personalizează nu numai candidatul, ci şi alegătorul, prin natura lucrurilor aceas­ta relaţie directă a devenit reciprocă.

Vom mai vedea băi de mulţime, acest instrument de imagine nu a murit şi are şanse puţine să moară. Se vor folosi de el mai ales cei care candidează pe spaţii mari, la preşedinţie de pildă. Iată de ce Traian Băsescu rămâne pe mai departe campionul îmbăiatului, chiar dacă asta nu face, neapărat, politica lui mai curată.