x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aducătorul de ploaie.

0
Autor: Maria Timuc 02 Iun 2011 - 21:00
Intr-un sat din China era o seceta prelungita. Oamenii facusera multime de rugaciuni pentru ploaie, dar fara nici un rezultat. Singura solutie era aceea de a chema "un aducator de ploaie", care locuia intr-un tinut indepartat. Richard Wilhem, un sinolog aflat la fata locului, citat de Sandra Ingerman in cartea "Leac pentru Pamant" (Ed. For You), a povestit ca batranul intelept care-a venit in sat sa aduca ploaia a mirosit aerul cu dispret si apoi a cerut sa-i fie pusa la dispozitie o coliba la marginea satului. In acelasi timp, a insis­tat sa nu fie deranjat, iar mancarea sa i se puna la usa. Batranul a stat in coliba si, dupa trei zile, a inceput o ploaie torentiala. "Wilhem, foarte impresionat, s-a apropiat de batran si l-a intrebat: «Deci puteti aduce ploaia?». «Bineinteles ca nu»", a ras batranul. «Dar tocmai ati venit dupa cea mai lunga seceta de pana acum», a obiectat Wilhem, si dupa trei zile a plouat". "O, a raspuns batranul, asta a fost cu totul altceva. Vezi, eu vin dintr-o regiune in care totul e in ordine – ploua atunci cand trebuie sa ploua, cand e nevoie, iar oamenii sunt, de asemenea, in ordine in ei insisi. Dar nu la fel a fost cazul cu oamenii de aici. Ei erau cu totul in afara lor insisi. Cand am ajuns, am fost imediat afectat de asta, asa ca a trebuit sa stau departe, pana cand am intrat inapoi, in ordine si apoi, natural ca a plouat. Satenii incercau sa invinga clima, sa o invinga in loc sa caute rezolvarea in interiorul lor", a spus aducatorul de ploaie.

Exista si la noi – probabil ca in toate culturile lumii – ritualuri de aducere a ploii, precum "scoaterea icoanelor", ce ne este familiara tutu­ror. In cazul de mai sus insa vedem o interesanta legatura intre starea interioara a oamenilor si prezenta sau absenta ploii. Ordinea launtrica, su­gereaza batranul intelept, face ca ploaia sa vina cand e nevoie de ea si sa se opreasca atunci cand nu mai este nevoie de ea. Batranul a mirosit cu dispret "aerul imbacsit" de negativitate mentala si emotionala si, pentru a se pune in ordine pe sine, s-a retras din multime, a intrerupt contactul cu lumea de acolo. El a spus ca-i departe de a fi adus ploaia pentru ca nici un om nu poate aduce ploaia; asta-i taina naturii, o taina divina. Ploaia a venit atunci cand a fost restabilita ordinea launtrica a oamenilor, armonia si comuniunea lor cu natura. Am putea deduce ca seceta tradeaza absenta armoniei interioare a colectivitatii si chiar ca fenomenele de tulburare ale climei – altele decat excesul de ploaie sau absenta ei – ar putea avea legatura cu emisiile dizarmonioase ale oamenilor. Pentru civilizatia "buletinului meteo", a internetului si a aparatelor sofisticate, legatura sufletului si a mintii omenesti cu clima poate parea o exagerare, desi chiar stiinta are date in acest sens.

"Atunci cand oamenii si natura se afla in armonie perfecta, farmecul si frumusetea sunt peste tot", au spus oamenii din toate timpurile si din toate locurile. Fireste, atunci cand ne pierdem armonia interioara, natura ar putea, la randul ei, sa ne arate aceasta prin manifestari violente, precum cutremurele, seceta, incalzirea globala, disparitia unor specii etc. Odinioara, oamenii stiau daca ploua sau nu privind Luna si directia din care batea vantul. Odinioara, oamenii stiau orele zilei uitandu-se dupa miscarea Soarelui. Oamenii din trecut aveau o relatie de iubire si o comunicare personala cu natura, cu Luna, cu Soarele, cu iarba, cu stelele, cu miscarea naturala a existentei. Azi ne izbim de artificial, caci asteptam buletinul meteo, nu mai credem in soare, in luna sau in vant. Asta-i o schimbare majora, care ne moder­nizeaza, ne armonizeaza cu civi­lizatia, dar ne indeparteaza de adevarata experienta a existentei noastre. Suntem ca pestii intr-un ocean; depindem de tot ce ne inconjoara. Depindem de Soare, de Luna, de stele, depindem de pomi, de apa, de hrana, de tot ce este, deja, in natura si ne hraneste. Daca noi nu mai hranim natura cu atentie, cu iubire, daca stimulii artificiali ne-au devenit zei, ne alegem cu stresul, cu nelinistea si dizarmonia, iar acest model ar putea fi preluat de natura pentru a ne arata ca ea ne oglindeste mintea si sufletul, nu invers.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de