Afacerea Cupru Min: Preseverenţă diabolică

In noaptea de vineri spre sambata, se parea ca scandaloasa afacere Cupru Min s-a stins, prin esuarea ultimelor negocieri. Guvernul a anuntat ritos ca, deoarece firma Roman Copper, a refuzat acceptarea unor clauze, contractul nu va mai fi semnat. Roman Copper e, dupa cum se stie, in urma insistentelor dezvaluiri de presa, mai ales ale Antenei 3 si Jurnalului National, nu si ale tarcovniciilor guvernamentali, o facatura incropita ad-hoc in Canada tocmai in scopul de a inhata, lasand in umbra adevaratii cumparatori, 60% din rezervele de cupru romanesti, oferite de guvernanti la un pret de batjocura (200 milioane de euro, desi zacamantul valoreaza, potrivit recunoasterii oficiale 15+20 de miliarde de euro), plus niste amarate de redevente, doar 4% din valoarea productiei.
Care erau, insa, clauzele refuzate de asa-zisii canadieni? Simple, obligatorii, dar puse pe masa de guvernantii romani abia acum, dupa severa interventie de presa amintita. Anume, plata celor 200 de milioane de euro la o luna dupa avizul Consiliului Concurentei, o garantie bancara pentru obligatiile de mediu si publicarea contractului. Clauze minimale, dar pe care, refuzandu-le, mult laudatul cumparator a recunoscut implicit ca nu are bonitate financiara, ca e o firma cvasifantoma, nestiindu-se cine-i in spatele sau. Spuneam ca "se parea" ca scandaloasa afacere a murit. Nu-i chiar asa.
Maraind, reprezentantii Roman Copper au si anuntat ca "aveam o intelegere verbala si care produce efecte". Nu-i exclus ca modul execrabil in care partea romana a actionat pana cand mizeria a devenit publica sa-i aduca si niscaiva conflicte judiciare. Surpriza a venit, insa, tot de la Guvern. Era de asteptat ca, iesit cu obrazul patat din aceasta afacere, Guvernul sa treaca la masuri lucide si in interes national, de repunere pe picioare a acestei companii a statului, suma necesara fiind ridicol de mica (circa 100 milioane de euro, cat o telegondola si doua partii marca Udrea). In nici un caz Cupru Min nu-i o gaura neagra, de genul celor pe care Guvernul le iarta de datorii de sute de milioane de euro, iar rezervele de cupru, al carui pret creste vertiginos, ar aduce uriase beneficii bugetului de stat.
In loc de aceasta atitudine rationala si raspunzand interesului national, Guvernul a anuntat ca procesul de privatizare al Curpu Min va continua. Probabil, cu acelasi suspect caiet de sarcini de care era gata sa beneficieze Roman Copper. Posibil sa aflam pste un timp ca o alta licitatie dubioasa a fost castigata de o clona a Roman Copper. Sau, mai stii?, de vreun interpus al unui colos minier polonez, dispus oricand sa preia pe nimic exploatarea rezervelor romanesti, spre a pastra resursele Poloniei, tara care ne-ar demonstra, nu pentru prima oara, ca are guvernanti responsabili.
A gresi e, pana la urma, omeneste, dar a pesevera in greseala e diabolic. Premierul Mihai Razvan Ungureanu a intrat intr-un joc mai mult decat riscant. In primul rand pentru cat a mai ramas din patrimoniul national, supus de 20 de ani unei praduiri salbatice. Dar si in privinta carierei sale politice. Pe care un Traian Basescu - cel care preseaza inadmisibil pentru instrainarea paguboasa a resurselor nationale -, el insusi compromis ireversibil, categoric nu i-o mai poate croi. Dimpotriva. Chiar daca, prin intermediul Elenei Udrea sau al lui Ioan Oltean, ii susura la ureche ca, daca-i executa orbeste ordinele, ii lasa mostenire Cotroceniul.
Exista, insa, o certitudine. Inexorabil, actuala putere va cadea si nu putini sunt cei care vor avea de dat sama pentru acte de guvernare nu doar incompetente, ci de-a dreptul penale. Daca semneaza hotarari de guvern sau aproba actiuni in coliziune cu interesele natiunii sau oricum avantajoase doar pentru parteneri dubiosi, iviti de aiurea, fie ele comandate din Deal, premierul trebuie sa stie ca, la ananghie, presedintele ar sari ca ars: "Nu eu am semnat, n'am putere executiva, prim-ministrul a semnat, el sa raspunda!".