Agenţi electorali sub acoperire

"Votaţi pe cine vreţi, dar mai ales pe cine trebuie!", i-a îndemnat pe bucureşteni jurnalistul Traian Ungureanu. Nu într-unul din editorialele sale atît de apreciate la Cotroceni, ci într-o întîlnire cu cititorii, organizată în ultima zi a Tîrgului de carte "Bookfest". Standul de la Romexpo al ziarului Cotidianul s-a transformat duminică într-un adevărat sediu de campanie PD-L.

"Votaţi pe cine vreţi, dar mai ales pe cine trebuie!", i-a îndemnat pe bucureşteni jurnalistul Traian Ungureanu. Nu într-unul din editorialele sale atît de apreciate la Cotroceni, ci într-o întîlnire cu cititorii, organizată în ultima zi a Tîrgului de carte "Bookfest". Standul de la Romexpo al ziarului Cotidianul s-a transformat duminică într-un adevărat sediu de campanie PD-L. Cinci dintre comentatorii-vedetă ai acestei publicaţii au fost aduşi să-i înveţe pe alegători cui "trebuie" să-şi ofere votul în turul doi al scrutinului pentru Primăria Capitalei. Toţi s-au pronunţat fără echivoc în favoarea lui Vasile Blaga. Toţi l-au înfierat pe Sorin Oprescu.

Curioşii care poposiseră la standul Cotidianului nu au asistat la o dezbatere, ci la o şedinţă de demascare. Oprescu a fost găsit vinovat că "a pupat mîna celui care a lovit" la mineriade. Că nu a denunţat explicit corupţia, dar nici Securitatea. Dar şi că nu este ardelean sau că nu a călătorit destul. "Un impostor", s-a inflamat Traian Ungureanu. Un "je-m’en-fiche", a tunat Mihai Neamţu. Dincolo de inepţia majorităţii argumentelor, rămîne şocantă transformarea jurnaliştilor în activişti de partid.

Cînd ceri votul populaţiei pentru un candidat anume, nu te mai poţi numi "comentator", ci agent electoral. Cei cinci editorialişti de la Cotidianul şi-au asumat duminică acest statut. Iar publicaţia la care lucrează şi l-a asumat, în sfîrşit,
pe cel de organ de presă al PD-L. Fiindcă doar un ziar de partid îşi poate permite o implicare atît de făţişă şi de unanimă de aceeaşi parte a baricadei. Altfel, măcar de dragul aparenţelor, la bizara întîlnire cu cititorii ar fi fost trimis şi un susţinător al celeilalte tabere.
Măcar unul, chiar şi neconvingător.

Oamenii din spatele lui Blaga nu mai au timp de reguli şi de aparenţe. Cine să se mai sinchisească de ele, cînd însuşi şeful statului batjocoreşte Constituţia, făcîndu-i campanie candidatului favorit şi lansînd atacuri furibunde împotriva rivalului acestuia? Cotroceniul a dat semnalul: bătălia este pe viaţă şi pe moarte. Neutralitatea sau echidistanţa este considerată semn de slăbiciune sau de deviaţionism. Acum se cere mobilizare. Se aşteaptă adeziuni entuziaste şi înfierări vehemente. Şi unitate de monolit în jurul comandantului suprem. Nu e vreme de nuanţe, opţiunile trebuie prezentate în alb şi negru. Rezultatele se văd deja: tonul dezbaterilor devine din zi în zi mai isteric, mai radical, mai visceral. Temele, în schimb, se îndepărtează tot mai mult de agenda reală a Capitalei.

Această deturnare a dezbaterii nu ar fi fost posibilă fără sprijinul agenţilor electorali din presă. Informaţiile relevante au fost înlocuite cu sloganuri de campanie. Pariez că în ultimele zile înainte de alegeri nu vom compara programele candidaţilor, ci vom scormoni prin catacombele mineriadelor. Strategia PD-L pare să mizeze mai ales pe faptul că turul doi pică în ziua de
15 iunie, cînd se vor împlini 18 ani de la sfîrşitul primei mineriade.

Nu este o "cifră rotundă", dar am convingerea că timp de trei zile vom vedea nesfîrşite reportaje despre ororile ortacilor care au însîngerat Bucureştiul. Aş paria, de asemenea, că peste doi ani subiectul nu va mai suscita acelaşi interes.

Calculul staff-ului lui Blaga are însă multe şanse să dea greş. Nu doar fiindcă transferul de responsabilitate de la Iliescu la Oprescu este dificil de argumentat. Ci şi pentru că bucureştenii s-ar putea dovedi mai interesaţi de campionatul european de fotbal decît de emisiunile comemorative şi de talk-show-urile politice. În fond, este mai amuzant să ţii cu o echipă sportivă decît cu un politician. Dezamăgirile sînt mai mici. Din păcate, ambele opţiuni par la fel de subiective. Vina nu este însă a electoratului. Nu poţi pretinde un vot pragmatic după o campanie care a pedalat aproape exclusiv pe reacţii emoţionale. O astfel de campanie nu produce alegători avizaţi, ci susţinători (şi contestatari) pătimaşi. Dar politicienii noştri nu par să-şi dorească un electorat, ci o galerie. Agenţii lor din presă îi ajută să o obţină.

"Am prea mult respect pentru cei care m-au votat ca să am pretenţia să-i învăţ pe cine să susţină în turul doi", a declarat Ludovic Orban după ce a aflat că fusese eliminat din cursa pentru Capitală. Era singurul răspuns corect. Contrar părerii lui Traian Ungureanu, alegătorii trebuie să voteze numai cu cine vor ei. Poate că vestea îl va şoca, dar scrutinul nu este doar o formalitate prin care electoratul este obligat să-l legitimeze pe succesorul desemnat de Traian Băsescu.