Agenţia imobiliară

Din cauza crizei, familia Ghiveci vrea să-şi vândă apartamentul cu două camere, în care locuieşte de 30 de ani, şi să-şi cumpere o căsuţă cu grădină de legume undeva, la ţară.

La agenţia imobiliară, care ar urma să-i caute un client, domnul Ghiveci trebuie să achite în avans un pachet cu anunţuri la mai multe publicaţii cu pagini de vânzări şi cumpărări. Şi o mică atenţie pentru angajatul care-l întreabă cum ar dori să fie anunţul, obişnuit sau mai artistic.

Un anunţ obişnuit, pentru un apartament cu două camere comandate, la ultimul etaj al unui bloc cu 14 niveluri, la dracu-n praznic şi cu vedere spre un lan de grâu şi un combinat porcicol dezafectat, e subiectul unui roman exagerat de lung şi de amănunţit publicat de un autor fără talent.

Păi, dacă facem anunţul mai artistic, spune agentul, care nu pare deloc impresionat de descrierea resemnată a domnului Ghiveci, trebuie să zicem că apartamentul e cochet şi că oferă o vedere splendidă, care invită la visare. Asta cam aşa-i, cugetă domnul Ghiveci, că eu am visat să ne mutăm în alt cartier chiar din ziua în care m-am însurat.

Dar ştii că nu-s numai lanul de grâu şi combinatul ăla, din care fură toţi materiale, mai e şi o groapă de gunoi. De fapt, nu o groapă, ci un munte. Cine-şi face vilă vine, lua-l-ar moartea şi aruncă molozul lângă blocul nostru. Grâul se vede abia de la etajul al cincilea. Ce contează, face cu un glas de expert în munţi de moloz agentul. Să vadă splendid fraierul care-l cumpără.

Să-şi pună ochelari. Dacă vrei, scriem vedere panoramică. Nici vedere spre natură nu-i rău, pentru că scriem şi aer ecologic. Combinatul mai pute? N-are cum, spune domnul Ghiveci, că-i părăsit de vreo zece ani. Mai vine câte un damf, mai ales după ce plouă, dar s-ar putea să fie de la fabrica de chimicale a neamţului. Oho-ho, exclamă agentul, avem şi un neamţ pe aproape. E perfect! O să scriem anturaj prietenos.

Dacă era turc, trebuia să scriem anturaj convenabil. Bine că nu-s ţigani, că scriam simplu, anturaj. Să priceapă fiecare ce pofteşte. Şi, apoi, la etajul al 14 poţi să-ţi pui un hamac pe acoperiş. Mai scoţi şi câteva vaze cu flori. Ai cer, ai stele. Problema e cu decomandatul. Din câte ştiu eu, în partea aia de Bucureşti trebuie să treci prin bucătărie şi dormitor.

Camera de zi e ultima. Noi am făcut unele îmbunătăţiri, îl întrerupe cu jumătate de gură domnul Ghiveci, că suferim toţi cu stomacul. Am mutat veceul în hol. Dar nu se vede, că am pus o perdea. La descrierile artistice, spune agentul, noi obişnuim să numim toate aiurerile astea inovaţii ingenioase. Păi, la şapte copii şi cu socrii pe cap, oftează domnul Ghiveci, trebuie să inovezi. Eu aş scrie că se poate dormi şi în balcon, că l-am închis.

Foarte bine, zice agentul, scriem aşa: terasă cu nenumărate facilităţi, ambient rafinat, posibilităţi de restructurare modernă. Ar mai fi ceva cu apa. Ajunge tot timpul la matale, la etajul 14? Ce să zic, mărturiseşte domnul Ghiveci, să zic că ajunge, mă bate Dumnezeu. Să zic că nu ajunge, aş minţi. Să scriem apă în regim occidental, cum am citit eu la ăia cu casele în Pipera. Frumos, apreciază agentul.

E o formulă atrăgătoare. Dacă mai scriem şi "rugăm seriozitate", gata, apartamentul este ca şi vândut. Numai un tâmpit ca mine l-ar putea cumpăra, zice cu scepticism domnul Ghiveci. Stai liniştit, zice agentul, că se găseşte.