Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Trebuie salvat sufletul neamului, sufletul neamului e în pericol, e prea multă agresivitate”, mi-a spus o distinsă doamnă, autoare a unui mare volum de cercetări sociale, care scot la suprafaţă şi trăsături mentale şi sufleteşti ale popoarelor. Da, agresivitatea e o formă de atac, care zgârie sufletul, distrugându-i capacitatea de a simţi iubire. Din pricina agresivităţii rămânem inconştienţi de cauzele reale ale problemelor noastre pentru că agresivitatea ne îndeamnă să proiectăm cauzele interioare asupra lumii exterioare. E un proces inconştient acesta, care ne duce în situaţii paradoxale, imposibile şi, nu de puţine ori, într-o lipsă enormă de luciditate şi logică. Agresivitatea este una dintre marile surse ale inconştienţei noastre. Nu doar că ne rănim pe noi înşine, în vreme ce criticăm, judecăm şi percepem cauzele problemelor în lume, nu doar că ne lovim ”sufletele”, dar rămânem inconştienţi de sursa răului, adică propria noastră inconştienţă.
Agresivitatea e un soi de cianură pentru sufletul individual, ca şi pentru cel colectiv, o cianură care distruge lent, dar sigur, căci ea deformează percepţia, emoţiile, capacitatea de înţelegere a cauzelor şi a efectelor, iubirea de sine, încrederea în sine, acceptarea de sine, puterea de a iubi şi a primi iubire, dar şi raţiunea. Adultul agresiv îi cere copilului să facă şi să poată ceea ce el însuşi nu face şi nu poate, dar e complet inconştient de asta. Profesorul agresiv se lasă purtat de respingere şi de emoţii negative în relaţia cu anumiţi copii, fără să ştie că agresivitatea născută din emoţiile sale e doar un semn al unei neclarităţi, neînţelegeri şi percepţii greşite în sine însuşi. Un om obsedat de silueta sa respinge şi critică graşii, în vreme ce luptă neîncetat cu pofta sa de mâncare, pe care nu şi-o poate controla. Pofta de fericire ia forma poftei de mâncare, a plăcerii gustative, care înlocuieşte fericirea sufletului, dar omul nu ştie că neacceptarea celorlalţi devine neacceptare de sine şi nefericire. Sursa stării de rău, din care se naşte agresivitatea, e întotdeauna o alegere la nivelul percepţiei şi al reacţiei. Neînţelegerea conceptului de ”liber arbitru”, neânţelegerea faptului că suntem liberi să alegem, dar că şi ceilalţi au la fel de multă libertate ca şi noi, ne duce în eroare şi ne îmbie să ne întreţinem agresivitatea, în speranţa absurdă că alţii sunt de vină pentru că noi suntem agresivi. Sunt de vină copiii, adolescenţii, bătrânii, societatea, lumea, guvernele, terorismul, războaiele, Dumnezeu sau forţa răului, iar noi pare că nu avem nimic a face cu toate acestea.
”Cunoaşte-te pe tine însuţi”, iată pecetea înţelegerii, a cunoaşterii şi a schimbării, a vindecării sufletului individual, ca şi a celui colectiv. Sufletul neamului e sufletul nostru, inconştient de agresivitatea sa, de faptul că agresivitatea este tocmai simptomul unei neânţelegeri în sine şi nu al logicii şi al raţiunii. Agresivitatea e un simptom al inconştienţei, o stare care ne invită să ne remodelăm percepţiile, căci ele sunt sursa stării de rău pe care o simţim. Educaţia cu bâta, cu frica, educaţia prin ameninţare şi devalorizare deformează percepţia şi răneşte sufletul şi de aceea, dacă avem de salvat vreun suflet, fie al nostru sau al neamului, trebuie să înlocuim agresivitatea cu înţelegerea, amintindu-ne că înţelegerea este semn că acţionăm conştient şi conştienţa înseamnă gândire corectă şi emoţie pozitivă.
Citește pe Antena3.ro
