Albul ca zapada si cele sapte pitice

Spre deosebire de celelalte surate ale ei din societatea civila, Oglinda Magica nu putea fi aburita. Stia bine care era raspunsul corect. Si, mai ales, stia bine care raspuns nu era corect.

"Oglinda-oglinjoara, cine-i mai nepatat in tara?"
Spre deosebire de celelalte surate ale ei din societatea civila, Oglinda Magica nu putea fi aburita. Stia bine care era raspunsul corect. Si, mai ales, stia bine care raspuns nu era corect. Dar se apropiau Sarbatorile de iarna, cand e musai sa faci cate o bucurie celor apropiati, asa ca raspunse dupa tipic, abia soptit, sa nu o mai auda altcineva: "Tu, stapane, esti cel mai nepatat, sapte vai, sapte munti, sapte mari si doua mandate jur imprejur!".

Albul ca Zapada zambi fericit. Apoi izbucni in plans, dar isi dadu seama ca nu-l vede nimeni si deveni brusc serios. Mereu fusese asa. Strabatuse epoci mizere, avusese de-a face cu oameni murdari, dar ramasese mereu curat ca o floare. Nu-i fusese usor, dar se bazase pe principii impecabile. Pe blazonul familiei lui, inca din cele mai vechi timpuri trona o deviza cat se poate de clara: "Daca omori pe cineva, cauta imediat vinovatul!".

Albul ca Zapada fusese dregator important in epoca neagra a Imparatului Rosu. Dupa prabusirea lui a inceput sa tune si sa fulgere impotriva celor care au avut privilegii si functii si a ordonat o ancheta in baza careia a condamnat epoca neagra si a trimis-o la temnita. Pe urma a condus o flota catre nicaieri, si, ajungand acolo, flota a disparut.

"Albul ca Zapada s-a infuriat numaidecat si a inceput o campanie impotriva hotiilor care impanzisera tara. Mai tarziu, vazand atata cinste, oamenii l-au facut conducator peste un oras. Orasul a devenit din ce in ce mai murdar si mai blocat, nu mai era de stat acolo pentru un om nepatat. Asa ca Albul a fost ales el insusi Imparat"

Albul ca Zapada s-a infuriat numaidecat si a inceput o campanie impotriva hotiilor care impanzisera tara. Mai tarziu, vazand atata cinste, oamenii l-au facut conducator peste un oras. Orasul a devenit din ce in ce mai murdar si mai blocat, nu mai era de stat acolo pentru un om nepatat. Asa ca Albul a fost ales el insusi Imparat.

In noua lui viata, la Palat, in fiecare dimineata primea doua liste. Prima cuprindea lucrurile bune care se petreceau in tara (rasarituri de soare, nasteri reusite ale unor gemeni, aparitia ierbii). Pe acestea si le asuma imediat in lungi comunicate, citite la orice rascruce de drumuri. Cea de-a doua lista era plina de lucruri rele, hotii, paragini, intarzieri de tot felul, toate datorate relei carmuiri. Pe acestea le infiera cu tarie si infiinta comitete si comisii care sa-i gaseasca pe vinovati si sa-i condamne la ani lungi de aparitie infamanta in ziare si la televizor.

Nu era singur in aceasta munca grea si lipsita de bucurii. Il ajutau zi de zi, pana in zori, cele sapte pitice, oamenii lui de incredere. Adriana, Anca, Elena, Mioara, Monica, Renate si Sulfina. (Li se spunea "pitice" doar prin traditie. Erau, de fapt, oameni bine crescuti intr-o zi cat altii intr-o viata).

Povestea Albului ca Zapada nu are sfarsit. Desi ar trebui sa aiba. Toate povestile au. Cand povestea nu are sfarsit, noi nu mai avem somn, o ascultam si tot o ascultam sperand zadarnic sa se faca dimineata.