Alecu, Alecu, tunde oaia...

… ma rog, si berbecul, daca insistati. Vorba asta nu e doar o rautate la adresa lui Alecu, ci si o consfiintire a statutului popular, prerevolutionar al celui care tunde. Un mestesugar. Un neica nimeni, bun de gura, cu care eventual te puteai imprieteni de forma, ca sa ai cu cine sta de vorba o jumatate de ora pe luna. Dar cu care nu te puteai lauda.

Cand m-am tuns prima oara, am dat pentru operatiune 7 lei. 3 i-am lasat spaga frizerului, dupa indicatiile mamei, care m-a invatat cum sa strecor banii in halatul cu urme metalice pe la buzunare (de la nenumarate alte monezi, am presupus pe loc). Dupa aceea, pretul oficial a tot crescut, insa niciodata, in vremea comunismului n-am dat pe un tuns mai mult de 21 de lei. Deduceti din asta ca ma tundeam in cartier, la parterul unui bloc, intr-o unitate a Cooperativei Igiena, unde lucrau desigur fruntasi pe ramura, din ce in ce mai tristi si lipsiti de lotiuni si sampoane.

Chiar si asa, erau oameni realizati. Spaga, chiar si impartita pana la sectorist, le aducea venituri peste medie. Or fi fost si staruri intre ei, insa in lipsa revistelor mondene, nu aflai asa de usor… Eu cel putin, n-am apucat sa ma tund la o vedeta intre frizeri: probabil ca nu lucra nici unul in Pantelimon. Iar revolutia, care a adus dintr-o data alte ierarhii, i-a scufundat repede inapoi in multime pe frizeri, alaturi de gestionari si maistri la Ciclop. Banul a batut meseria. Si tot banul a ridicat-o un deceniu si ceva mai tarziu. El si-o mica lectie de marketing, luata dintr-o carte uitata de vreun client: scumpeste marfa! Si vei gasi nu doar clienti, ci si glorie. A, si daca se poate, da-i si un nume pretentios. Oamenii vor sa cumpere nu doar frizura, ci si statut.

Hair Stylist e bine? E bine: cine naiba sa mai vrea sa se tunda, cand poate sa mearga la stilist sa-si ajusteze parul? Inovatia asta, nascuta in complicata Californie, a prins bine intr-o tara vrajita de management, storyboard, targhet si trend.

Ce e interesant e ca stilistul nu mai vinde serviciul pe care ti-l face. Se vinde in primul rand pe sine. Cei mai de succes au buticuri exclusive in targ, interviuri in reviste si aere pe o raza de un kilometru in jurul nasului (care, firesc, nu se poate vedea din nori). Nu-i alegi dupa cum iti sta cand iesi din salon, proaspat tuns, ci dupa ce zic prietenii cand pomenesti numele lor. De fapt, nici nu te tunzi, ci ai parte de o experienta initiatica: lumina discreta, muzica cel putin de la Budha Bar, un caine cu pedigree rar care iti da tarcoale cand astepti… Iar cand te tunzi, n-are nici un rost sa-ti dai cu parerea despre cum ai vrea: in fond, stie el mai bine stilistul ce ti se potriveste. O industrie da proba maturitatii ei cand e in stare sa faca lucruri complet inutile, insa pe care oamenii dau o multime de bani.
M-am gandit la asta anul trecut, cand in fata mea un client, de necrezut, isi astepta randul la stilist.
Ei da, ati ghicit: un chel!