x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Alt Crăciun, acelaşi Boc

Alt Crăciun, acelaşi Boc

de Adrian Năstase    |    23 Dec 2009   •   00:00
Alt Crăciun, acelaşi Boc
Sursa foto: Cristian Marcu/

În presă există o dispută în legătură cu numărul de ordine al noului Guvern Boc. Doi? Trei? Patru? E un detaliu legat, la rândul lui, de alte detalii care mi se par puţin relevante. Un lucru e cert: avem de-a face cu al doilea Crăciun în care Traian Băsescu face ţării cadou un Executiv în fruntea căruia se află fostul primar de la Cluj. Între Guvernul propus anul trecut şi cel de acum există însă câteva diferenţe relevante.

Primul Guvern Boc a fost unul al pluralismului mimat. PSD a avut acolo rolul unei rame care să orneze, aşa
cum trebuie, peisajul guvernamental, pictat de preşedinte. Vreme de câteva luni, timp în care toate deciziile majore erau luate într-un cerc PD-L restrâns, s-a încercat păstrarea aparenţelor unui mecanism politic de alianţă care încearcă să funcţioneze. Mai era nevoie de o majoritate, "cumpărăturile" democraţilor nu se terminaseră în Parlament.

Al doilea Guvern Boc este unul perso­nal în stare pură. Este un Guvern prezidenţial menit să pună în practică politici, intenţii, demagogii sau chiar vise prezidenţiale declanşate peste noapte. Prima prioritate politică prezentată de premierul desemnat nu a fost lupta cu criza economică, ci punerea în practică a rezultatelor obsesivului referendum pus la cale de Băsescu. Iar la Cotroceni, acelaşi Băsescu nu s-a sfiit să îi spună aceluiaşi Boc că uită nepermis "proiectele din domeniul agriculturii şi turismului" cu care el s-a prezentat în campania electorală. E deja inutil să mai amintim că preşedintele nu are nici o atribuţie în aceste domenii şi dacă el vorbeşte despre aşa ceva în campanie nu avem de-a face decât cu o formă de literatură şi nu cu liniile unui program de guvernare. Parlamentul nu are nici o obligaţie de a-şi asuma politic gargara electorală a unui preşedinte care e ales pe o cu totul altă fişă a postului.

În acelaşi timp, acest Guvern Boc instituţionalizează lipsa de răspundere ca principiu de lucru. În ultimul an, trenurile au deraiat mai des ca oricând, despre construcţia autostrăzilor mai mult s-a vorbit, iar, la vreme de iarnă, traficul feroviar şi auto s-au blocat aproape total. În consecinţă, ministrul Berceanu primeşte fără probleme un al doilea mandat. Ca şi Videanu, care are în continuare de plătit, prin sentinţă judecătorească, o sumă bunicică Primăriei pe care a condus-o şi care redevine, senin, ministru al Economiei. Sau Boc însuşi, notat în Germania cu nota 1,2 pentru strategia economică din 2009, şef al unui Guvern dat jos, în premieră, printr-o moţiune de cenzură şi numit, triumfal, în fruntea unui  nou (?) Guvern.

La baza acestei totale lipse de răspundere stă conştiinţa impunităţii, afişată ostentativ. Odată redevenit preşedinte Traian Băsescu, grupul portocaliu de pe scena politică ne spune tuturor că poate face orice, fără nici un fel de consecinţe. Spaţiul politic s-a închis. Cei ajunşi cândva la putere ca să lupte cu "partidul-stat" au reuşit să pună bazele "statului-partid".

Perspectivele guvernării aşa începute sunt cât se poate de sumbre. Ne putem aştepta la încă o perioadă în care lupta cu criza economică acutizată să continue ca o bâlbâială iresponsabilă, în vreme ce marile proiecte afişate ale Executivului să fie eliminarea privilegiilor portarilor din agenţii şi modificarea haotic-populistă a Constituţiei. În faţa unei ţări care se teme tot mai mult pentru ziua de mâine, guvernanţii vor agita, probabil, în continuare, imaginea belicoasă a unei clase politice care ţine cu dinţii de pensii şi sporuri şi cu care Emil Boc va lupta pe viaţă şi pe moarte. Cu garanţia politică numită Băsescu - preşedinte, Guvernul se va depărta tot mai mult de realitate, în acel joc de-a hoţii şi vardiştii pe care Emil Boc îl stăpâneşte mult mai bine decât poate controla miniştrii veşnici din Cabinetul său. Miniştri care, după efortul din campanie, îi pot spune lui Traian "dacă tu o vrei pe Elena, noi vrem Troia".

×
Subiecte în articol: editorial