Altfel, Nimic

Trebuie să recunoașteți! Viața publică din România e atât de lipsită de imaginație încât funcționează doar cu două viteze: ori tot ce se anunță e frumos ca-n povești, ori peste capetele noastre de alegători urmează să se verse o apocalipsă nemaivăzută. Altceva nu există, iar dacă vrei să supraviețuiești ca observator al vieții publice, mai ales în media și social media, nu o poți face decât dacă ești partizanul uneia dintre cele două viziuni. Alternativă nu există!

Ca om și ca jurnalist am văzut destule cât să devin, n-aș zice chiar cinică - n-am ajuns chiar până acolo -, dar sigur greu impresionabilă. Anii de ascultat și urmărit declarații, anii în care am constatat că e ușor să anunți ceva, mai greu e să faci ce ai zis, grămada de proiecte frumoase, discutate, votate și abandonate, sumedenia de situații în care una s-a anunțat și alta a urmat, m-au făcut neîncrezătoare în orice promisiune frumoasă. Nu mai cred - și nici voi nu mai credeți, știu sigur asta - în autostrăzile desenate de toți miniștrii de la Transporturi, în graficele care arată doar creșteri, în proiectele legislative care să ne trasforme într-o țară normală la cap. La fel, nu mai cred nici în sigur-așa-o-să-fie-revine-dictatura, cum le place unora să scrie de dimineața până seara. Cu cât e mai groaznică apocalipsa anunțată, cu atât sunt mai convinsă că nu o să fie nimic. 

“Nimic”, de fapt, e unicul punct în care se întâlnesc cei care cred în râurile cu lapte și miere (sunt atât de încrezători, încât se ceartă dacă laptele e UHT, iar mierea Bio) și cei care propovăduiesc doar râuri de pucioasă legislativă, mai ales. “Nimic” e rezultatul prezicerilor lor, “nimic” e ceea ce construiesc și unii, și alți. “Nimic” e și viitorul care ne așteaptă pentru că “nimicurile” astea adunate nu fac în țara asta altceva decât mult zgomot. E atât de intens, încât de multe ori la reîntoarcerea în țară îmi vine mai degrabă să-mi astup urechile, nu să casc ochii la gropile din drumuri.     

Din toate nimicurile astea zgomotoase ne paște un singur și mare pericol! Să votăm pe primul care, convingător, ne promite liniște. Amatori, văd eu, sunt! Sincer, nu liniște ne trebuie nouă, ci responsabilitate. A vorbelor și a faptelor! Liniștea în democrație e periculoasă - înseamnă lipsa dezbaterii. Responsabilitate înseamnă că ce spunem aia și facem. De exemplu, să nu mai tăiem copaci, ca să ne facem, din bani publci, terenuri de tenis la fiecare reședință, în timp ce-i acuzăm pe alții că sunt penali pe închipuiri juridice. Ar fi un exemplu de responsabilitate!