Am încredere în Victor Piţurcă

PUNCTUL PE EI
Naţionala s-a deplasat deja spre locul faptei. Parcă mă simt mai liniştit să-i ştiu pe Piţurcă şi componenţii reprezentativei noastre departe de arderea pătimaşă a timpului care a mai rămas pînă la debutul competiţiei.

PUNCTUL PE EI
Naţionala s-a deplasat deja spre locul faptei. Parcă mă simt mai liniştit să-i ştiu pe Piţurcă şi componenţii reprezentativei noastre departe de arderea pătimaşă a timpului care a mai rămas pînă la debutul competiţiei. Băieţii ăştia au treabă şi decantarea în linişte a gîndurilor le prinde bine. Ştiu ce au de făcut şi mai ştiu ei că dealul e cam mare în raport cu isprăvile de pînă acum. Nu-i simt însă sfioşi, nu-i simt cu capul pe tăietor. Dimpotrivă, luciditatea declaraţiilor prin care au ieşit la rampă mă face să-i privesc cu încredere. Dincolo de această realitate doar pariorii mai perpelesc supoziţii după cum le sînt vrerea şi intuiţia.

Amicalul cu Muntenegru s-a desfăşurat pe coordonate previzibile. O punere în scenă cu adversar accesibil, numai bun pentru verificarea traseelor gîndite de Piţurcă, numai bun pentru trecerea de la antrenamentele din intimitatea lotului spre spectacolele cu public. Gestul introducerii lui Stăncioiu, fotbalist care a prins trenul naţionalei din mers, este edificator în acest sens. Portarului de la CFR Cluj i s-a oferit prilejul să debuteze la lot în afara oricărei apăsări. Nu cred, aşadar, că cei care au căutat în întîmplarea de sîmbătă seară argumente capabile să grăbească certitudini au pe ce se baza. Sînt convins că prin insomniile lui Victor Piţurcă mai cutreieră semne de întrebare. Iar răspunsurile vor veni din aceste frămîntări şi în nici un caz din afara lor. Victor Piţurcă se află, probabil, în faţa celui mai dificil examen din cariera sa. A calificat de două ori naţionala mare la un turneu final, dar este pentru prima oară cînd va conduce echipa şi în actul final al competiţiei. Am încredere în acest meseriaş, am încredere în călcătura lui echilibrată. Contestatarii lui Piţurcă, mulţi şi pricinoşi, i-au agăţat nemeritat eticheta de norocos fără cusur, în încercarea de a-i diminua meritele. Acest mit a fost însă spulberat definitiv de sorţii care i-au hărăzit ca adversari în grupă echipele Franţei, Italiei şi Olandei. Nu ştiu cîţi antrenori ar fi fost capabili să nu-şi croiască dintr-o astfel de situaţie alibiul unui eşec. Ştiu însă că Piţurcă nu a recurs la astfel de laşităţi. Asumarea responsabilităţii nu a fost însă apreciată cum se cuvine. Ba chiar a fost luat peste picior atunci cînd a vorbit despre şansele echipei sale. Pentru că este mai uşor, nu-i aşa?, să pariezi pe eşec. O fac toţi cei care s-au născut învinşi. Dacă le iese se vor lăuda că nu s-au lăsat pradă optimismului ofilit. Dacă nu le iese vor fi iertaţi de nebăgarea în seamă. În ceea ce mă priveşte, prefer să pariez pe succes chiar de-ar fi să nu-mi iasă.