Ambivalenta UE si politicile publice romanesti

Acum, la intrarea in Uniunea Europeana, o problema realmente cruciala devine dezvoltarea serviciilor publice, extrem de precar asigurate in Romania. Tarile vest-europene au ales pentru satisfacerea serviciilor publice o prezenta preponderenta, in cele mai multe cazuri hotaratoare, a capitalului public. Place sau nu, eficient sau nu, capitalul public are capacitati investitionale si poate raspunde si unor obiective sociale, chiar daca in dauna profitului financiar. Facand aceasta alegere, tarile vest-europene au optat de fapt pentru un stat puternic. Or, Romania merge intr-o alta directie.

Statul roman devine pe zi ce trece mai putin pregatit si inarmat sa deruleze politicile puternice, solide si articulate din tarile Uniunii Europene. Are loc un fel de deplasare dinspre rea-credinta si incompetenta inspre incapacitatea pur si simplu de a desfasura astfel de politici. Caci, din cauza incompetentei si relei credinte, statul roman post decembrist n-a reusit sa desfasoare politici publice puternice si eficace, desi a avut la dispozitie toate parghiile si resursele necesare. Insa pe masura ce a pierdut aceste parghii si resurse - prin cedarea capitalului strain a controlului in toata axa majora a economiei - se ajunge la o lipsa de capacitate. Prin privatizarile din domeniile aratate - asa cum au fost acestea facute - statul, daca in mod evident a pierdut parghiile de actiune, n-a castigat insa, contrar fata de ceea ce se presupunea, in planul resurselor. Presupusele incasari suplimentare la buget, in locul pierderilor nete pentru economie de dinaintea privatizarilor in domeniile respective, nu prea sunt o realitate! Daca s-o fi obtinut eventual ceva, asemenea castiguri strict financiare sunt oricum anulate deocamdata de inimaginabilele facilitati ce au fost acordate investitorilor ce au preluat axa majora a economiei. In planul ocuparii fortei de munca, din insasi ratiuni de eficienta, privatizarile respective au insemnat masive disponibilizari. Incasarile bugetare asociate ocuparii fortei de munca n-au avut cum sa creasca. In fond, slabele investitii "greenfield" (de la zero) n-au putut contrabalansa situatia in domeniu si, daca n-ar fi fost exodul de forta de munca spre strainatate, pe piata interna a muncii ar fi fost un dezastru. Oricum, bugetul este nevoit sa se descurce cu absolut acelasi nivel relativ de incasari (sub 30% echivalent PIB).

Este interesant cum se raporteaza Uniunea Euroepana la aceasta problematica. Pe fond, presiunile Uniunii Europene in materie sunt contradictorii. Pe de o parte, se reclama Romaniei, direct si indirect, politici publice puternice, pe de alta parte, prin cererile de principiu, dar si punctuale privind privatizarea sectoarelor de forta ale economiei (privatizare ce are loc de fapt catre capitalul vest-european), se rapesc Romaniei mijloacele si capacitatea de a dezvolta asemenea politici. Romania este poate intr-o situatie unica din acest punct de vedere in Uniunea Europeana. Nici un stat din cele 15 occidentale membre vechi ale Uniunii nu si-au lichidat toate pozitiile autohtone in axa majora a economiei, ba capitalul propriu, cu o componenta publica de prima marime, chiar controleaza aceasta axa in fiecare din respectivele state. Si, pe cat au putut, statele nou aderente din centrul Europei s-au straduit, in ciuda presiunilor externe, sa nu se abata substantial de la modelul tarilor din vestul Europei. Singura, Romania intra in Uniunea Europeana ca un stat ca nici un altul de neputincios, fara parghii si fara resurse. Este chiar un mare semn de intrebare - ca de exemplu atipic ce se dovedeste a fi - cum va reusi sa faca fata?