Ameninţarea iraniană

Preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, culege ce a semănat. Răspunsul autorităţilor iraniene la manifestaţiile ce au loc în aceste zile la Teheran, în care protestatarii reclamă fraudarea alegerilor în favoarea lui Ahmadinejad, este unul foarte violent.

Deja se vorbeşte despre zeci de morţi, sute de răniţi şi masive arestări. Imaginile apărute pe internet şi considerate a fi de pe străzile Teheranului în care Neda, o tânără iraniană, este împuşcată în piept de un lunetist şi moare, i-au radicalizat pe locuitorii capitalei iraniene.

De când Mahmud Ahmadinejad a câştigat puterea în 2005, Iranul, singurul stat teocratic din lume, şi-a intensificat ofensiva sa politico-religioasă, sfidând ţările din jur şi lumea vestică. Ahmadinejad a susţinut de la începutul mandatului său că Israelul este condamnat să dispară de pe hartă şi a catalogat Occidentul ca fiind pervertit. Din nefericire, preşedintele iranian nu s-a limitat doar la vorbe şi a trecut la fapte.

Pentru Ahmadinejad, înarmarea Iranului cu arma nucleară a devenit o ambiţie personală. Modalităţile sângeroase de a dispersa manifestanţii care îl acuzau de fraudarea alegerilor nu fac decât să confirme îngrijorarea americană privind dezvoltarea programului nuclear iranian şi utilizarea de Teheran a rachetelor balistice Shabab 3.

Scutul antirachetă dorit de SUA în Europa pentru a contracara şi descuraja pornirile războinice iraniene nu mai este, în lumina noilor evenimente, un simplu instrument de politică externă, ci o necesitate. Iranul, sub conducerea ultraconservatorului Mahmud Ahmadinejad, încearcă să reproducă modelul său statal în toată lumea islamică şiită şi astfel să remodeleze arhitectura Orientului Mijlociu.

Islamul şiit reprezintă aproximativ 15% din musulmanii de pe glob. Importante comunităţi şiite se regăsesc în Irak - 60%, în Arabia Saudită - 10%, în Kuweit - 30%, Bahrein - 70%, Afganistan - 19%, Pakistan - 20%, Liban - între 25% şi 35%. Minorităţi şiite mai sunt în Turcia, India şi Siria. Iranul se revendică a fi protectorul tuturor acestor comunităţi, pe teritoriul său găsindu-se oraşul Qom, un simbol al şiiţilor.

Războiul din Irak a oferit Iranului un excelent pretext de a-şi mări influenţa în ţara vecină. Forţele Coaliţiei multinaţionale contabilizau prezenţa iraniană, în prima parte a războiului, în strânsă legătură cu insurgenţii care aruncaseră Irakul în haos. Ulterior, utilizând puntea religioasă, Iranul a jucat un rol determinant în ridicarea partidelor şiite în Irak, astăzi forţe politice de primă mână la Bagdad.

Interesul strategic al Iranului lui Ahmadinejad este ca în Irak pacea să nu se instaleze prea repede şi uşor, iar forţele americane să plece cât mai urgent din zonă. De asemenea, în Afganistan, Iranul lui Ahmadinejad îşi doreşte un Occident blocat şi învins. Teheranul şi-a folosit acest militantism şi discurs antioccidental pentru o cât mai puternică receptare a mesajelor sale de comunităţile musulmane.

Astfel, Iranul a pătruns printre palestinieni, sub flamura apărării unei populaţii musulmane oprimate. În Liban, influenţa iraniană asupra Hezbollah este de notorietate. În zonă, Iranul lui Ahmadinejad îi îngrijorează pe liderii Egiptului şi ai Arabiei Saudite. Sângele manifestanţilor ucişi la Teheran va da de gândit şi susţinătorilor tradiţionali ai săi, Rusia şi China, iar efectele pe piaţa resurselor energetice pot fi majore, fiind afectaţi cu toţii de criza mondială.

Reales cu adevărat sau nu, Ahmadinejad, cel care, deşi susţine întoarcerea la revelaţia religioasă, încurajează prin comportamentul său ura. Hotărât lucru, Ahmadinejad nu a moştenit vechea înţelepciune persană.