Amintiri dintr-o vară

Ce cald era in vara aceea! Ieseau aburi din pamantul incins, iar aerul bolborosea de atata fierbinteala. Imi ardea pielea, ma ustura de la parjolul pravalit de sus. Plecasem de-acasa cu noaptea in cap, sa prind bataia pestelui din zorii risipitori de taine. Cica atunci il agatai lesnicios in carligul unditei si-l trageai afara. Il scotea din adancurile tulburi foamea, si lacomia ii desavarsea moartea. De cu seara imi pregatisem trestia, ii le­ga­sem firul de nailon, la capatul ca­ru­ia innodasem carligul din otel. Ii pi­pa­iam cu degetele ascutimea varfului si ma treceau fiori de emotie. Pluta o facusem dintr-un cocean sub­ti­re, ca sa-mi dea de stire ca mocaie. Tata-mare framantase mamaliga cu care sa momesc ciortanii din Dunare si-mi aratase niscaiva secrete pastrate de la mosii lui. Ramele asteptau in­fa­su­ra­te unele de altele intr-un borcan cu capacul gaurit, sa nu care cumva sa se asfixieze bietele taratoare. Ha­bar n-aveau de sfarsitul ce le pandea! Dormeam cu geacul la capatai, si cand somnul era mai dulce, auzeam vo­cea blanda a bunicii. "Hai, ca tre­bu­ie sa te scoli!", ma inghiontea ma-marea cu vorba si ma trezeam taman in toiul viselor. Cantau cocosii in de­par­tare, iar cainii latrau speriati de ivirea luminii. O luam grabit pe linia inca adormita, taiam soseaua mare si tineam drumul spre Vadul Boului. Acolo se termina satul si incepea lunca manoasa a Geraiului. Demult, taranii aduceau dobitoacele cornute sa le adape in ochiurile de apa ramase dupa revarsarea apelor. fii asa ii pusesera numele, Vadul Boului, sa dainuie de-a pururi. Acum, Dunarea se labartase ca mai mereu, venise iar peste rascoale si se oprise in malul fa­ra­micios, slabindu-i temelia. Puz­de­rie de lastuni si prigorii sapasera in peretele moale si-si gatasera cui­buri din surcele si frunze palite. Sco­se­se­ra pui si ciripeau pe tonuri inalte, a bucurie. Calcam descult, atent sa nu ating ghimpii ascunsi in tarana ra­vasita de copitele animalelor ma­nate la pascut. Ziua cobora dintr-o data chiar de dincolo de ape, alu­necand parca de pe dealul bulgaresc, alb ca varul si pieptis. Imi cautam un loc potrivit si aruncam undita, nu ina­inte de a infige in malul clisos al apei un parugean. Adica un par pe care ingramadeam cocolosul de ma­ma­liga, sa ademenesc juvetii cei fla­manzi, sa-i imbii la pieire. Si, slava Domnului, carasii si soretii se bu­lu­ceau in jurul aracului sa ciuguleasca din momeala, sa-si umfle burtile. Nici nu apucam bine sa ma linistesc, ca ma impresurau cohortele de tantari si zau ca ma simteam parugean. Na­va­leau din toate partile si nu se lasau pa­na nu-si fixau trompele nesuferite in pielea mea de copil crud. Nu dura cine stie cat supliciul anofelilor si ma i­n­va­dau mustele si taunii. Negri si in­sis­tenti, cu intepaturi strasnice. Taiam o crenguta de salcie si ii plesneam ner­vos, indepartandu-i orisicat. In­te­pe­neam apoi cu ochii la pluta mis­ca­ta la orice adiere a vantului starnit de zavoaiele tremurande. Ascultam muzica luncii si mi se parea ca aia e toata lumea, ca altceva nu mai exista ala­turea. Doar berzele si randunicile plu­tind deasupra in rotocoale largi sau smucite, prigoriile incurandu-se gures pe luciul apei si vietuitoarele tupilate prin iarba deasa si mustoasa. Ma holbam la limpezimea cerului si nu-mi imaginam ca viata ma va az­var­li vreodata din basmul copilariei. Via­ta e numai copilarie, credeam in na­i­vitatea varstei acelea de lapte si stri­gam in cele patru zari, sa ma bi­necuvanteze ursitoarele. Soarele do­go­rea asupritor, si campul intreg ati­pea pe la amiaz, motaia. Taceau si pan­darii tolaniti in patuiegele ridicate in viile de poveste insirate pe in­tin­soa­rea valurita de la "Nisipuri". Vi­e­tatile se retrageau la umbra si isi ostoiau spaimele, inmuiate de pripeala naucitoare. Ca sa scap de vipie, ma bagam in apa si ma balaceam, laolalta cu broastele si mormolocii. Bucuria nu dura mult, caci lipitorile mi se infigeau in carnea picioarelor si urlam ca apucatul. "Ba, nu mai tipa ca sperii pestii! Presara sare sau izbeste-o cu palma, da-te-n mata de mucos!", imi strigau din barci pescarii, injurandu-ma in deradere. Imi intrerupeam cu greu lacrimile de durere si desprindeam anevoie rama aia vampirica, pornita sa-mi suga sangele. Adesea mi se arata in vis lipitorile de atunci, multe si nesatule, gata sa ma incolaceasca cu pofta lor nes­ta­pa­nita de lichid rosietic.

Arsita ingena la namiaz, si ple­vus­­ca se plimba din nou, adulmecand nada din varful carligului. Mai o pla­ti­ca, mai un crapcean, mai un somotei si umpleam geacul pe la scapatat. Imi strangeam undita si ma intorceam aca­sa coplesit de vraja. Satul zumzaia in amurgul blajin, rascolit de vacile ce-s zanganeau talangile pe ulitele ine­ca­te in praf. Taranii trebaluiau prin oboarele saracacioase, despartite de uluci gaunoase, si-si vorbeau spriji­niti de gardurile daulate. Ma-marea pra­jea in tigaie pestele, pe care il ta­va­lea prin malai, si ne ciuceam in jurul blidului, pe scaune cu trei pi­cioare, din alea rudaresti, cioplite cu barda. Pe masa rotunda, batrana ras­tur­na mamaliga, aburinda si galbena, si o despica ritualic cu ata, in bucati mari, trunchioase. Intingeam dumicatii in prajeala sarata si inghiteam pe ne­mestecate, hulpav, sa nu mi-o ia altul in fata. Pestii crocanti se topeau pe limba, cum topite sunt definitiv si amintirile astea…
Ce cald era in vara aceea si ce ger s-a invartosat acum!...

Citește pe Antena3.ro

Care sunt fructele și legumele toxice. Numărul celor cu pesticide peste limitele legale s-a dublat față de anul trecut