Amoruri convenabile

O relaţie extraconjugală de lungă durată nu trebuie să fie frumoasă, adică furtunoasă şi exaltată. E de ajuns să fie convenabilă. Multe aventuri de-ale bărbaţilor sfârşesc penibil, pentru că aceştia au citit numai cărţi proaste despre iubirea perfectă. Iubirile încep toate în chip natural. Începuturile au toate o bază democratică. Sfârşiturile însă presupun inspiraţie, personalitate, inteligenţă, regie, elocienţă. De unde toate astea la un biet bărbat de condiţie medie?

Domnul Călin, de exemplu, e un astfel de bărbat de condiţie medie, care se întâlneşte de 10 ani, marţea, de la patru la şase după amiază, cu doamna doctor Elena. Domnul Călin ştie că povestea sa de dragoste n-are cum să dureze încă 10 ani. Dar când şi cum o să se sfârşească, iată un lucru la care preferă să nu se gândească. Totuşi, într-o marţi, când unul din băieţii lui are o problemă la şcoală, iar domnul Călin întârzie jumătate de ceas la întâlnirea cu Elena, comprimând "porţia de fericire", cum obişnuieşte să numească dânsa riguroasa lor activitate igienico-erotico-intelectuală, apare şi prima fisură. Să-i ziceam de ordin organizatoric. În cei 10 ani - din care primii doi au fost mai mult decât convenabili, au fost providenţiali în ambele căsnicii - scenariul celor două ore de amor de marţi n-a suferit prea multe schimbări. Toate câte s-au întâmplat au dilatat, dacă se poate spune aşa, timpul. Vezi, dragă Elena, a cugetat la un moment dat domnul Călin, care e diferenţa dintre o obligaţie conjugală şi o desfătare? Păi, noi, în numai două ore, ne bucurăm de viaţă cât alţii într-un an. Când n-ai timp, parcă devii mai creativ, parcă şi natura e mai generoasă. Dragostea mai trebuie şi gospodărită, ca să fie bună. Doamna Elena ar fi trebuit să se simtă deranjată de aceste aprecieri de birou, mai potrivite în banca unde lucra domnul Călin, decât într-un pat, dar, fiind medic, le lua drept ceea ce şi erau, simptomele unei vârste la care raţiunea mai alunecă.

Mergând la întâlnire, domnul Călin a început să elimine cu ochii minţii timpii morţi din scenariul-tip, dar oricât de mult şi-a dat interesul, lungind totodată şi pasul, şi-a dat seama că marţea aceea era ratată. În loc să-şi arunce pardesiul din uşă, cum făcea mereu, ca să aibă o intrare în scenă hazoasă, domnul Călin şi l-a atârnat în cuier, ca orice soţ care vine obosit de la muncă. Şi apoi a luat loc în fotoliul de lângă fereastră, unde îi plăcea să petreacă minutele ultime de dinainte de despărţire. Draga mea, a zis el tărăgănat, azi mi-am pus în gând să facem ceva ce n-am făcut noi niciodată. În ciuda lipsei de rafinament a frazei, doamna Elena a deschis ochii, ca o şcolăriţă care primeşte o propunere indecent de drăguţă de la profesorul de română. Ce? Ce? a zis ea precipitat, ţuguindu-şi buzele provocator. După care a mai întrebat de câteva ori Ce? Ce? Ce?, sugerând că era pregătită pentru orice plus de inventivitate în ritualul erotic obişnuit. Domnul Călin s-a uitat la ceas şi a zis: Păi, să bem o cafea, să stăm şi noi niţel de vorbă despre noi, că n-am avut timp de vorbit niciodată, şi să nu facem nimic.

Doamna Elena nu s-a arătat foarte uimită de idee. Au băut cafeaua, au stat de vorbă, s-au despărţit cu 10 minute mai devreme decât de obicei, s-au sărutat cu infinită tandreţe la despărţire, ea ştergându-i cu degetul mic un zaţ de cafea din colţul gurii. Şi nu s-au mai văzut niciodată. Niciodată. Niciodată.