Andone bagă alunecare la Borcea

Transferul lui Bogdan Stancu la Galatasaray a garnist aproape liniştitor conturile băieţilor dotaţi cu ştiinţa afacerii şi, în acelaşi timp, a umplut samarele proştilor cu bolovanii unor teribile nedumeriri. Răpănoşii rămaşi pe dinafara priceperii nu găsesc nici în ruptul capului rostul multelor milioane pe care turcii le-au oferit în schimbul unui jucător afişat de campionatul nostru cel cotonog. Sigur, nu este nimeni atât de nebun încât să nu aprecieze afacerea ca fiind surprinzătoare. Dar în timp ce unii pot explica logic suportul conjunctural al surprizei, guţanii şi pricinoşii rămân sclavi ai nedumeririi. Probele de liber alese în încercarea de a lega vorbe despre transferul lui Bogdan Stancu îi caracterizează pe comentatori cum nu se poate mai bine. Sau mai prost!

Cristian Borcea a mai băgat puţină viză de flotant prin România. Din păcate, la chemarea unor necazuri. S-a înfăţişat el pe la tribunal. Dar nu putea rata ocazia de a se înfăţişa şi pe la oarece conferinţe de presă ale fotbalului. Fiindcă, nu-i aşa?, teveurile dopează cum se cuvine notorietatea şi nu tribunalul. Momentul ar fi fost bun pentru dinamovistul care este. Borcea ar fi putut vorbi în linişte despre transfe­rul lui Andrei Cristea în Germania, transfer care a adus la Dinamo bani prin care clubul mai poate plăti o parte din datorii. Borcea putea vorbi, la fel de liniştit, şi despre repatrierea lui Vlad Munteanu, jucător care aduce aminte de perioada în care Dinamo mai câştiga şi trofee. Iar ca desert, aşa ca naş ce este, Borcea putea să-i mai certe puţin pe suporterii care începuseră să-şi piardă răbdarea cu finul Marius Niculae. Scenariul imaginat de Cristinel a fost dat însă peste cap de subiectul Stancu. Astfel, câinele a renunţat la drumul lung şi a început să se perpelească de grija altuia. Borcea a afirmat că turcii puteau fi mult mai eco­nomi câtă vreme au târguit de prin România, că pretenţiile lui Becali au fost obraznice, că şase milioane nu merită niciodată un fotbalist persecutat de fotbalul dragomirist.

Cristi Borcea a riscat mult alegând să joace ca atacant în afacerea Steaua – Galatasaray. Butelistul-şef de la Dinamo nu a luat în calcul faptul că are lângă el un apărător care bagă alunecări irezistibile. Şi Andone nu l-a iertat. A jucat cinstit, fără menajamente, amintindu-i lui Borcea că şi Dinamo putea face afaceri bune dacă s-ar fi bazat pe o mai sănătoasă gimnastică a minţii. Dacă ar fi acceptat să lucreze afaceri când jucătorii dinamovişti erau pe val şi aveau preţ bun. Dacă diriginţii de la Dinamo nu s-ar fi grăbit să vândă atunci când aveau apa-n gură şi, în consecinţă, se aflau în situaţia de a accepta orice preţ. Bună lecţie! Borcea ar fi avut ce învăţa dacă nu cumva, în timp ce vorbea Andone, se gândea tot la Bogdan Stancu. Concret, Marius Niculae putea fi livrat la un preţ mult mai bun atunci când încă mai juca fotbal şi ofertele pentru el erau bazate pe acest argument. Acum, când Ma­rius a făcut mai mult figuraţie, el a părăsit Dinamo pentru un preţ derizoriu.

Preţurile de transfer pentru Bogdan Stancu şi Marius Niculae contează mai puţin. Rămân într-o realitate deja consumată. Vasile Şiman, om cu mintea la purtător, spunea că preţul lui Stancu pare mare doar atunci când îl comparăm cu alte sume vehiculate prin fotbalul nostru. Că, în analiză corectă, abia pe la vreo sută de milioane de euro am putea vorbi despre un preţ cu adevărat fabulos. Altfel spus, ştiinţa afacerii şi dis­cursul fotbalului au taine pe care doar un exerciţiu inteligent le poate descifra. Iar câtă vreme fotbalul va fi condus de indivizi incapabili de un asemenea exerciţiu, nici fotbalul nu va performa şi nici afacerea nu va merge ca lumea. Ale noastre vor fi umilinţa şi sărăcia.