Angajatori si angajati

Impinsi programatic la saracie si resemnare, neinsemnatii predestinati isi pierd curajul si sfarsesc in groaza teribila a somajului iminent. Se traieste infulecandu-se spaime cu toptanul, intr-un hardau de neajunsuri din care razbate ghiortaitul matelor flamande.

Angajatorul socialist sau comunist era ceva impersonal, lipsit de concretete imediata si palpabila. Uzina, intreprinderea ori fabrica era, la urma urmei, o particica a statului dominator si ubicuu, fata vizibila a acestuia. O fata cumsecade, in zilele de chenzina si prime, sau infricosatoare, cand aplica sanctiuni si amenzi. Angajatul "lucra la stat" si asta nu-i crea probleme suplimentare de constiinta, ca doar si ceilalti se aflau in aceeasi situatie. Batalioane intregi de oameni ai muncii tarandu-se spre atelierele cazone ale patriei la "tignalul" sirenelor ramase de pe vremea impostorului Roaita. O viata de stabila rutina si de marunte bucurii, dar cati ravnesc la bolta instelata a ideilor?

Acum, angajatorul este patronul ala lacom si discretionar, niciodata multumit, care pune mereu presiune pe subalterni. El are un nume, un chip si, mai ales, slabiciuni lumesti. Si, deseori, pacate cu nemiluita, pacate pe care "gura lumii" le poarta pretutindeni, astfel incat ele sa ajunga, ca oprobriu public, in fiecare fundatura a orasului sau a tarii. Pai, cum sa-ti fie drag insul care risipeste sume indecente pe te miri ce si-si exhiba trufas bogatia cu iz penal, in timp ce tie, amaratule!, iti arunca in scarba cateva milioane prapadite? "Lucrul la privat" devine o neintrerupta umilinta, o umilinta din care patronul isi trage osanza profitului, indiferent si cinic. Afacerea e "plantatia" pe care "negrisorii" se zbat sa supravietuiasca, indurand injosiri altfel inacceptabile. Teroarea si frica zilei de maine sunt vechilii fideli ai stapanilor de suflete goale. (Imaginea halelor imense, cu alveole din panouri pitice, importata din America, este sinistra, deprimanta chiar. In astfel de tarcuri sunt inghesuite creierele fertile ale "firmei", in asa fel incat materia cenusie sa nu scape defel ochiului ager al supraveghetorilor cu talente penitenciare. Si modelul acesta de concentrationar profesional prinde de minune...) Corporatii salbatice de patroni se incheaga din interese fara scrupule, si-n hatisul lor omnivor angajatul isi pierde usor si definitiv orice farama de demnitate. Si de speranta, caci, invariabil, soarta lui va fi decisa de toana sau crampa stomacala a crudului stapan. Impinsi programatic la saracie si resemnare, neinsemnatii predestinati isi pierd curajul si sfarsesc in groaza teribila a somajului iminent. Se traieste infulecandu-se spaime cu toptanul, intr-un hardau de neajunsuri din care razbate ghiortaitul matelor flamande. Oamenii sunt rapid transformati in brate de munca si cu asta ipocrizia angajatorului inceteaza brutal. Iar statul, patronul tutelar al tuturor complicitatilor mizere, ingaduie traficul cu brate de munca, din ilicitul caruia se platesc, la negru, comisioane si spagi obscene. Cat despre partidele de stanga, ele dispar vazand cu ochii, caci marea politica e facuta de angajatori si nu de... angajati. Banul produce nu numai competitie, ci si desfranare, insa, in final, competitia distruge caracterele; ca si desfraul, de altfel! Bogatia catorva inseamna, de fapt, nevolnicia celor multi, iar morala bogatului suna imoral pentru saracan.

Omenirea nu prea are de ales. Pe de o parte, o triada profund mincinoasa, cu proletari proprietari, producatori si beneficiari, amagiti cu gogorita echitatii socialiste, iar, pe de alta parte, false retete de succes accesibile oricarui individ, cu ingredientul ademenitor al egalitatii de sanse. O stabilitate atent planificata si controlata de statul socialist si o insecuritate sociala recunoscuta si acceptata de statul capitalist, iata singurele solutii scornite de om in doua mii de ani, solutii care au adus, prin neomenia angajatorilor, suferinta si moarte inutila.