x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale ANI a deschis campania electorală

ANI a deschis campania electorală

de Sorin Roşca Stănescu    |    11 Noi 2012   •   13:46

Prima miscare de anvergura a acestei campanii electorale, dincolo de lansarea programelor de guvernare USL si ARD, este ofensiva declansata de Agentia Nationala de Integritate impotriva unor membri marcanti ai Guvernului Ponta. Trei ministri sunt pusi pe faras, la care se adauga secretarul general al Guvernului. Ca este adevarat sau nu ceea ce pretinde ANI ca a descoperit are, evident, o importanta. Dar mult mai semnificativa este interventia brutala a acestei institutii in lupta electorala. Daca ministrii sunt sau nu integri, se putea stabili si anunta public inaintea deschiderii oficiale a bataliei pentru Senat si Camera Deputatilor. Sau dupa exercitatea votului de catre cetateni. Ce semnificatie are acest gest?

Este limpede ca niste banuieli sau o serie de indicii nu pot tine sub nicio forma loc de certitudini. Stabilirea faptului ca cei patru demnitari USL au incalcat sau nu normele de integritate este o chestiune care presupune aplicarea anumitor proceduri, intr-o durata de timp ce excede perioada de campanie. Prin urmare, anuntul facut de ANI este de natura a lovi in forta in imaginea unor membri ai Cabinetului, in imaginea Cabinetului in sine si, implicit, in imaginea USL.

Daca mai era necesara vreo dovada ca Horia Georgescu, care conduce Agentia Nationala de Integritate, mana dreapta a lui Catalin Macovei, care a executat numere de circ mai multi ani de zile, actioneaza in baza unor criterii politice, iata, aceasta dovada a fost prezentata. In toata splendoarea ei. Cine este acest Horia Georgescu? Un individ extrem de controversat. A carui numire, mai intai in functia de adjunct al lui Macovei, a fost ilegala, intrucat, conform documentelor oficiale, el nu a indeplinit criteriile necesare. In al doilea rand, este principalul responsabil pentru grave ilegalitati savarsite in cadrul institutiei, sub forma achizitionarii unor bunuri si servicii "cu dedicatie”. Aceste sifonari de bani publici sunt documentate cat se poate de explicit de catre Curtea de Conturi a Romaniei.

De altfel, ANI a fost modelata sub regimul Traian Basescu sub forma unui instrument politic de interventie brutala impotriva adversarilor celui care s-a transformat din presedinte in guvernator. Pentru credibilitate, in anii sai de existenta, ANI a vizat si cativa proscrisi PDL. Cum ar fi Brandusa Novac, directoarea Circului, deputat PDL, intrata in conflict cu Elena Udrea pentru ca nu a acceptat ca institutia pe care o conducea sa fie jumulita, in beneficiul protejatei lui Basescu, de propritatea unor terenuri din centrul Capitalei. Una dintre cele mai spectaculoase "victorii” ANI a fost scoaterea din joc a unuia dintre cei mai cinstiti si integri parlamentari ai Romaniei, marele actor Mircea Diaconu.

Horia Georgescu, cel care astazi se rafuieste cu Guvernul Ponta, alegandu-i exact pe demnitarii care i-au criticat activitatea, ar trebui sa fie el insusi subiect si obiect al unor investigatii. Pentru simplul motiv ca a mers atat de departe cu tupeul si cu dispretul fata de lege incat, in calitatea sa de demnitar al statului roman, a refuzat pur si simplu sa-si depuna declaratiile de avere si de interese.

Eu cred ca romanii inteleg ce se intampla si ca, pana la urma, aceasta lovitura ANI va avea efect de bumerang.
Sursa: CorectNews - http://www.corectnews.com/politics/ani-deschis-campania-electorala

×