x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Antena 2: 1000 zile şi o amplă reverenţă

Antena 2: 1000 zile şi o amplă reverenţă

09 Apr 2010   •   00:00


Aseară am sărbătorit, alături de colegi şi de invitaţii noştri, trei ani de Antena 2. Dat fiind că, din actuala echipă, care-i foarte mişto şi pe care nu prea am ocazia s-o văd reunită, doar eu şi Cristi Brancu avem în spate fix trei ani de emisiuni seară de seară, mi se pare firesc să mă identific cu istoria acestui post de televiziune. O să fac azi, cu regretul că n-am făcut-o mai devreme, ceea ce n-am mai făcut vreodată public: le mulţumesc lui Mihai Gâdea, lui Dan Voiculescu şi Jenicăi Stănciulescu.



Primului, fiindcă a fost singurul care a avut încredere şi tupeu, în ciuda şoaptelor multor binevoitori şi a percepţiei generale că eu sunt bun doar ca invitat, nu şi ca realizator, să-mi dea pe mână emisiunea unicat a postului (politică la costume într-o mare de divertisment decoltat). Celui de-al doilea, pentru că, pe fondul unei suspiciuni generale, nu s-a amestecat niciodată, dar absolut niciodată, în conţinutul emisiunii şi nu a încercat, nici măcar persuasiv sau prin intermediari, să-mi impună invitaţi ori decizii de indezirabilitate. Iar Jeni are imensul merit cumulat că s-a identificat cu emisiunea, nu a cedat nici un centimetru (şi ea ştie despre ce scriu) şi n-au lăsat-o nervii. Dacă eram eu în locul ei, îl pocneam pe derbedeu, îi puneam masa-n cap şi-l lăsam să urle la pereţii mov. Toţi merită reverenţa mea amplă.



Deci nu plec din post în timpul contractului (decât, eventual, dat afară), ştiu că e nevoie (şi) de ceva nou la Vorbe grele (aştept cu interes maxim sugestiile voastre) şi vă promit că o să mi se poată închide gura doar cu forţa. Ceea ce m-ar face martir.

P.S. Trei ani însumează peste mia de zile şi sunt sluga mogulului, ştiu deja...

×
Subiecte în articol: editorial