Aparatul de vorbit pe nas

Eo minune tehnologică: aparatul ăsta e făcut din două bucăţi de lemn, ţinute împreună, strâns, de un arc. Sunt două versiuni: în cea de business arcul e nichelat şi făcut din oţel suedez de înaltă calitate. Versiunea populară e prevăzută cu un arc de fier şi poate rugini pe ploaie, drept pentru care vă sugerez o umbrelă. Aparatul poate fi confundat şi chiar folosit ca şi cârlig de rufe. Însă cunoscătorii ştiu adevărul: vorbitul pe nas cere echipament specializat.


Cum se foloseşte? Păi, iei aparatul şi-l prinzi de nas. Imediat, el apasă amândouă nările până le lipeşte de structura de rezistenţă centralăa organului (cred că medicii cunosc denumirea ştiinţifică), astfel încât nu ai de ales şi trebuie să respiri doar pe gură. Evident, sunetele pe care le scoţi au calitatea de a semăna cu zgomotul produs de o focă atunci când primeşte cadou un peşte.


S-ar zice că vorbitul pe nas e o treabă ruşinoasă. Şi totuşi, multă lume vorbeşte pe nas în public, cu sau fără aparat. Nu există român care să nu fie făcut şef şi să nu simtă nevoia acută de a scoate sunete nazalizate, care să denote importanţă şi prestanţă. Alţii, caractere aspiraţionale, vorbesc pe nas înainte de a se ajunge, întocmai cum alţii îşi tunează maşina cu siglele alteia mai scumpe şi mai de figuri. Sunt şi vorbitori înăscuţi pe nas: unii dintre ei sunt consideraţi îngâmfaţi, alţii sunt operaţi de polipi şi-şi revin, iar cei mai mulţi se bucură să ne facă zile fripte în conversaţii care seamănă cu încercarea de a te certa cu radioul din maşină.


În afaceri, vorbitul pe nas are rolul de a sugera că interlocutorul are nările înfundate cu bancnote. Sau foi de calendar înnegrite cu întâlniri importante, cu miliardari. În politică vorbesc pe nas cei care speră că-n fiecare alegător e un masochist care vrea să fie biciuit pe timpane, aşezat în genunchi şi pus să recite programul candidatului cu nasul înfundat.


Pentru amatorii fără aparat şi care nu ştiu cum să înceapă să vorbească pe nas, recomand o răceală. Începeţi cu ea, înregistraţi-vă pe o cameră şi încercaţi apoi să vă imitaţi. În prima fază, e important să vă speriaţi copiii. În a doua, trebuie să încercaţi să rezistaţi cât ţine un powerpoint de 50 de slide-uri, la prezentarea de la seminarul atât de cuprinzător intitulat "Unele aspecte actuale în strategia de vânzări. O abordare holistică."


Poate n-aţi înţeles ce vreau să zic cu articolul ăsta. Un lucru simplu: că prea ne luăm serios, miniştri şi jurnalişti, şefi şi adjuncţi! Că simplitatea în comunicare, inclusiv cea de afaceri sau în administraţie începe cu un gest simplu. Hai că ştiţi care e: când vrei să vorbeşti pe înţelesul oamenilor, trebuie să-ţi scoţi de pe nas aparatul care îţi ţine nările.

El face diferenţa între birocrat şi omul care chiar are ceva de spus. Şi tot el îţi permite să scoţi, cu un aer delicat, serveţelul de unică folosinţă. Era şi timpul pentru el!