Apus de mamaliga

Aflam de la cronicar ca "Fost-au acest Stefan-voda om nu mare de stat, manios si degraba varsator de sange nevinovat. Adeseori la ospete omorea fara giudet (fara judecata - n.n.)".

Dupa cum toti stim, mai avea si alte obiceiuri proaste: iubea muierile intr-atat, incat se zice ca, o generatie mai tarziu, mai toti moldovenii semanau cu el… Puterea fiind, timp de 47 de ani, concentrata exclusiv in mana sa, cred ca nu gresesc istoricii care vad in el un caz, tipic pentru Evul Mediu, de tiranie locala. De altfel, Calinescu numea "Apus de soare" "drama tiranului senil". Sigur, era si "la lucruri de razboaie mester", "om intreg la fire, nelenes", ca sa-l lasam pe cronicar sa vorbeasca mai departe. N-o fi fost el salvatorul Europei, mit stupid in care mai cred unii si azi, dar in marunta noastra istorie nimeni nu-i contesta intaietatea. Cu toate calitatile lui de strateg, insa cu tot locul sau in imaginarul colectiv, eu continuu sa ma-ntreb daca un om care a varsat rauri de sange nevinovat si care a siluit nenumarate femei, fara sa se fi cait vreodata de asta, fara sa fi facut candva vreo minune, poate fi un sfant credibil. Bunul-simt ne spune ca nu-i suficient sa lupti cu paganul ca sa fii si sfant - altfel o sa ne pomenim cu insusi Vlad Tepes sanctificat intr-o zi (ceea ce nu m-ar mira de altfel deloc) - , dar biserica noastra ortodoxa crede, probabil, ca un aparator de neam si tara se poate dispensa de cateva flecustete acolo precum poruncile "sa nu ucizi" si "sa nu ravnesti la femeia altuia". Ce ma mira cel mai tare nu e, de altfel, faptul ca preafericitul nostru patriarh l-a sanctificat pe Stefan cel Mare, ci ca i-a scapat de pe lista voievodul pe care parea candva, nu chiar de mult, sa-l pretuiasca mai mult decat pe toti ceilalti la un loc, Ceausescu cel Nicolae. Omisiune, si ea, remediabila in timp...

Sfant sau nesfant, Stefan a devenit un mit national. Avem oare nevoie de astfel de mituri? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de ce anume ne dorim: sa ramanem, ca-n secolul al XIX-lea sau ca-n Iepoca de aur, copii ai patriei visand visul frumos al maririi nationale, sau sa devenim in fine adulti ai mileniului al treilea, aflati in cautarea adevarului. Mitul este poezie, este un liman cald si asigurator, dar de multe ori "adevarul" lui emotional se dovedeste a fi doar o frumoasa minciuna. Multi, foarte multi dintre noi prefera inca, si nu doar in dragoste, faimosul "minte-ma frumos". Fa-ma sa cred ca sunt bun, valoros, nobil, ca apartin unui neam mare, de eroi si poeti fara seaman, chiar daca pana si cea mai superficiala privire obiectiva imi spune ca nu e asa. Ce ne pasa noua de spiritul critic, de ratiune si obiectivitate, spun cei ce traiesc reveria dulce a mitului. Doar trebuie sa existe ceva pe care sa ne-ntemeiem si noi mandria de sine. Chiar daca-nfrumusetam putin realitatea. Chiar daca miturile si prejudecatile nationale ne-mping statornic spre sovinism si spre exagerarea valorii proprii.

Pe urmele propagandei de ieri calca si azi, cu aceeasi nerusinare sforaitoare, cu aceeasi desfasurare kitsch de sclipiciuri festive, cu acelasi car de bani turnati in abisurile prostului-gust, culturnicii actuali, care-au reusit sa organizeze la 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare un tambalau comemorativ de toata pomina. Cei care nu scot azi nici un ban din chimir pentru cultura vie si adevarata sau pentru restaurarea monumentelor in paragina, care fac cea mai jalnica figura, an de an, la targurile internationale de carte, care perpetueaza faimosul "cerc barbar si fara sentiment" in care scriu, compun si picteaza artistii de azi in aceasta "tara trista, plina de umor", precum scria Bacovia, au scos din vistierie, de data asta, miliarde si miliarde si miliarde, fara nici o noima, fara nici un respect pentru cetateanul care contribuie la buget. Guvernantii nostri si-au "drapat nula", cum ar zice Eminescu, in eterna gargara patriotica, servita noua de cand ne stim in loc de prosperitatea promisa, in loc de decenta unei vieti civilizate. Prin asemenea manifestari, care sunt coerente cu lautarii si mititeii pe care-i trimitem pe la targurile internationale, ne intarim an de an reputatia de primitivi ai Europei.

Nu, nu avem nevoie de mituri gaunoase si patriotarde, spun oamenii cei mai lucizi de azi, avem nevoie pur si simplu de adevar. Chiar daca uneori nu e-n favoarea noastra. Avem nevoie de istorii "sincere", cum scria cineva, ale poporului nostru, in care faptele si oamenii sa fie judecate cu buna credinta si cu simtul masurii. Si mai ales avem nevoie sa scapam urgent de manelistii culturali cocotati prin ministere si academii, care de 15 ani incoace fac numai ceea ce stiu cel mai bine: sa-si umple buzunarele, sa se ploconeasca in fata puternicilor zilei si sa organizeze montaje literar-muzicale in cadrul festivalului national "Cantarea Romaniei".