Arieratele ard si creditarea se piaptana

"Cand prostia constituie o explicatie suficienta, nu e nevoie sa recurgi la alta"

In decembrie 2003, banca centrala isi facuse un adevarat titlu de glorie din faptul ca n-a pus frana brusca creditarii prin majorarea rezervelor minime obligatorii, dupa cum ceruse FMI. Oficialii BNR mai spuneau atunci ca au incredere in puterea de raspuns a economiei la majorarea cererii interne si ca Guvernul va apela la parghii structurale pentru limitarea deficitului.

La un an si jumatate de la acele declaratii, nu se mai pomeneste nimic nici de reactia asteptata a economiei la plusul de cerere, nici de rezultatul masurilor guvernamentale - probabil fiindca nimeni nu crede la nesfarsit in Mos Craciun. Se vede doar un deficit extern care creste, tot creste - de la 6% din PIB in 2003 la 7,5 in 2004 si la 7,75% in 2005, nivel dublu fata de 2002. Asa ca se procedeaza iarasi la majorarea "garantiilor" depuse de banci la BNR - rezervele minime obligatorii - , dar pe tacute, ca poate n-a uitat toata lumea vestile bune de acum un an si jumatate. Iar cand nu se mareste rata rezervelor obligatorii in valuta, de la 25 la 30%, se majoreaza baza de cuprindere: "Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat extinderea graduala a aplicarii ratei rezervelor minime obligatorii de 30% asupra tuturor pasivelor in valuta cu scadenta mai mare de doi ani".

Circuitul este clar. In ultimul comunicat FMI scria ca "eforturile pentru intarirea politicii fiscale trebuie insotite de masuri pentru temperarea expansiunii creditului, in special a creditului in valuta, care a inregistrat o crestere cu peste 60 de procente". Si nici n-a cantat cocosul de trei ori, ca ministrul Finantelor a discutat de majorarea TVA de la 19 la 22% in 2006, iar BNR a trecut la descurajarea creditelor in valuta.

Totusi, cum se impaca aceasta abordare monetar-fiscala cu declaratia mai veche a guvernatorului Isarescu: "Daca n-ar fi arieratele, creditul ar prinde viteza de autostrada"?! Pai, nu se impaca. Rana e tot deschisa. Creditarea in Romania este, intr-adevar, dominata de monedele straine, altfel decat in Ungaria sau in Polonia. Iar acum banca centrala incearca, prin "extinderea aplicarii" rezervelor obligatorii in valuta si prin micsorarea ratelor rezervelor la lei, sa impinga creditarea dinspre devize spre moneda autohtona - leul - , cu care, nu-i asa, ne descurcam mai usor. Numai ca, din nefericire, nu bancile, cele pe care se aplica "terapia" rezervelor obligatorii, sunt vinovate pentru situatia actuala, ci bolnavii cronici ai economiei, aceia care-i molipsesc pe cei sanatosi cu datorii neplatite (arierate), determinandu-i sa se imprumute la dobanzi inalte pentru a nu ramane fara lichiditati.

Asadar, creditul ar putea prinde viteza de autostrada daca ar intra in faliment intreprinderile la care datoriile au depasit de mult nivelul activelor. Avem, bineinteles, o disfunctionalitate majora, numita deficit de cont curent, dar aceasta n-ar exista daca ar fi oprite de la consum intreprinderile care n-au treaba cu productivitatea, care platesc salarii cu banii de curent sau de gaze si n-au obiceiul sa-si achite contributiile la asigurarile sociale. Din pacate insa, chestiunea este atacata din nou prin ocolire, fara asumarea falimentelor si a somajului. In loc de asta, BNR modifica normele privind limitarea riscului de credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice. In locul automobilelor de fite achizitionate cu bani datorati statului, se taie iarasi televizoarele si aspiratoarele populatiei.

Parca am mai vazut candva o asemenea abordare. Cand? Pe vremea comunismului. In timpurile in care economia exporta bunuri de capital la pret de dumping, in loc sa satisfaca mai intai necesarul pietei interne si sa ofere partenerilor straini numai surplusul. Atunci cand populatia strangea cureaua ca sa aiba ce consuma intreprinderile, oricat de ineficiente ar fi fost ele. Acum am vrea sa fim luati drept societate de consum, chiar daca nu producem destule bunuri de consum. Pai, asta nu-i o problema de politica monetara, ci una de restructurare!

Deci, sa taiem zerourile si sa formulam pe scurt: pentru ca economia n-a reusit sa raspunda printr-o oferta competitiva la cererea in crestere, se limiteaza, nenatural, consumul. De aici rezulta ca Guvernul a ezitat din nou sa plesneasca peste mainile intinse pofticios spre consum neplatit, peste boturile care se hranesc din arierate. BNR a apelat, in cele din urma, la instrumentul grosier al rezervelor minime obligatorii, fiindca distanta din ce in ce mai mare dintre inflatie si realitatile din economie impunea o parghie extrem de puternica pentru dezamorsarea tensiunilor. Se limiteaza resursele pentru imprumuturile in valuta, deoarece acestea au cea mai mare pondere in totalul creditului. De partea cealalta, se reduc dobanzile la lei, mai ales in beneficiul bugetului statului.

Ce cuvant lipseste din aceasta minunata schema macro-economico-monetar-fiscal-financiara? Tocmai cel mai important: PIATA!