x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aristocraţia excelenţei

0
Autor: Tudor Octavian 09 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Biografiile unor astronomi, ale căror nume sunt legate de mari descoperiri din a doua jumătate a veacului al XX-lea, sunt marcate de perioadele în care au lucrat cu Hubble. Acest Hubble nu e nici profesor, nici inventator, e un telescop.

Despre telescopul Hubble, astronomii, fizicienii şi cosmonauţii vorbesc cu ace­eaşi evlavie tehnologică pe care o manifestă proprietarii de Trabanturi când discuţia ajunge la Ferrari. În toate do­me­ni­i­le, tehnica foarte avansată a selectat dintre minţile supradotate o aristocraţie a excelenţei. Aparatele, laboratoarele, performanţele ştiinţifice ale unui loc fac acum selecţia indivizilor. Persoanele care girează această selecţie sunt, la rândul lor, sub controlul absolut al înzestrării profesionale. E o lume restrânsă, unde nu se pătrunde cu proptele de familie şi interese de clan. Dacă telescopul Hubble nu te vrea, poţi să ai şi recomandarea unui preşedinte al Americii. Cosmonauţii nu zboară spre lună cu pile şi aranjamente politice. Aristocraţia excelenţei are legi proprii. E singurul do­me­niu în care, la vârf, legile nu cunosc excepţii.

Formula – aristocraţia excelenţei – vine din veacurile de după Renaştere, când breslele de artişti năşteau personalităţi cu care regii şi aristocraţii de rang mare se simţeau onoraţi să aibă de-a face. Într-o expoziţie la Muzeul Jaquemart Andrè, din Paris, dedicată celui mai rafinat portretist al caselor regale şi nobi­liare, Anthonis van Dyck, au fost prezentate, dimpreună cu tablourile înfăţişându-i pe subiecţii castelor conducătoare ale Europei, şi 11 desene cu chipurile unor pictori ai veacului aparţinând, ca şi van Dyck, aceleiaşi "aristocraţii a excelenţei". Faptul că pictorul favorit al aristocraţiei de sânge impunea, prin seria de portrete ale unor maeştri contemporani, criteriul desăvârşirii profesionale într-o relaţie de compatibilitate cu criteriul descendenţei echivala cu o revoluţie.

Există şi revoluţii liniştite, care se în­tind pe mai multe secole, până ce ajung la o concluzie. Computerele şi lucrul cu teh­no­­lo­giile foarte avansate nasc azi o no­uă aristocraţie a excelenţei, reorânduiesc ştiin­ţele şi artele altfel decât în seco­le­le trecute. Pe vremea lui van Dyck, oa­me­nii de cultură aveau o distracţie, de ne­în­ţe­les în vremurile nostre. Scriau cărţi şi se în­frun­tau în arenele spiritului sus­ţi­nând primatul matematicii sau al poe­zi­ei, al muzicii ori al elocinţei. Artele însă au pier­dut mult din prestigiul pe care-l aveau până nu demult. Mai putem vorbi des­pre o aristocraţie a excelenţei în poe­zia sau în muzica modernă din Filarmonici?

În ce mă priveşte, îi consider în această enclavă superioară a spiritului – şi nu sunt singur în opţiune – pe astronomi, pe inginerii megaconstrucţiilor de referinţă mondială, pe eminenţele zborurilor cosmice, pe discreţii mari inventatori din tehnologiile digitale în infinitul mic, pe vizionarii sociologiei...
Citeşte mai multe despre:   editorial,   excelenţei

Serviciul de email marketing furnizat de