x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aristocraţia necazului

0
Autor: Tudor Octavian 30 Dec 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Pe rudele dinspre partea mamei nu le-am ştiut niciodată pe toate, fiindcă erau multe. Nici părerile mamei despre câţiva fraţi şi nepoţi nu erau de natură să-mi stârnească interesul. Dimpotrivă. Când încercam să aflu mai multe despre un neam, care făcuse politică şi avusese de suferit de pe urma politicii, mama scurta discuţia în acelaşi fel mereu. Spunea "Prostii" şi muta vorba.

Deoarece nu-mi era clar dacă persoana respectivă făcuse prostii sau prostii erau toate cele care nu priveau nemijlocit traiul de zi cu zi al familiei mele, am amânat o serie de curiozităţi pentru vremurile când urma să am nevoie de şi mai puţin ca să înţeleg mai mult. Rezultatul a fost că m-am mândrit în secret cu nişte unchi şi veri hăituiţi şi arestaţi pentru trecutul lor de extremă dreaptă.

Ai mei aveau un fel destul de ciudat de a mă proteja de relele "regimului". Ce să-mi fi spus, dacă fuseseră prostii? Prostii din tinereţe, prostii de-ale bărbaţilor, prostii în legătură cu politicul... Prostii. Mai târziu am avut prilejul să mă conving că mama avusese dreptate să le numească prostii.

Există prostie şi în suferinţă.

La Arhitectură, câţiva colegi se constituiseră într-un fel de frăţie, în temeiul faptului că părinţii lor şi unele rude apropiate fuseseră legionari. Grupul mă stârnea. Avea un marcaj puternic la caracter, era structurat pe o taină şi pe o nefericire. Într-o zi i-am zis celui care părea a fi starostele ideologic al frăţiei că şi eu aveam un unchi legionar. Mărturisirea ar fi trebuit să conteze drept o clauză de afiliere, de împrietenire. Şeful, care era bucureştean, a pufnit şi a conchis cu un dispreţ nedisimulat: legionari de provincie!

Exista, prin urmare, o aristocraţie a necazului. Un bucureştean, deşi bătut de aceiaşi gardieni în puşcărie, era îndreptăţit la mai multă consideraţie decât un coleg de partid din provincie.

M-am convins că nu interpretasem greşit subtila lehamite a şefului, în clipele mele de partizanat la cauză, când am realizat ierarhiile în grupare. Orientarea şi activităţile erau hotărâte toate de fiii de legionari din centrul Bucureştiului, "masele" constituindu-se din copiii legionarilor din cartiere, din mărginimi. Nevoia firească de coalizare pe un trecut al familiei marcat de durere trebuia să suporte departajări. Altfel se ajungea la inflaţie, la nivelarea rangurilor.

Un fiu de universitar moştenea de la tată un plus de aureolă de condamnat politic. Eu nu eram decât un modest oprimat dinspre partea unui mecanic de locomotivă. Bolşevismul reuşise să-şi impună şi aici orânduiala: nenorocirea căpăta caracter de clasă.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   prostii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de