Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Succesul cel mai convingător al etapei cu numărul 13, succesul care defineşte cel mai corect fotbalul primei ligi este acela pe care fluieraşul Marian Balaci şi asistenţii din dotare l-au repurtat împotriva săracilor de la Gaz Metan Mediaş. Meciul s-a jucat pe teren neutru. În Ştefan cel Mare. Iar gazdele dinamoviste au dovedit mare caracter, cinste şi onoare. Gazdele dinamoviste nu pot fi acuzate că au favorizat la vedere vreunul dintre adversari, nu pot fi acuzate că au influenţat decisiv rezultatul final al meciului. Marian Balaci a făcut faţă medieşenilor doar prin forţe proprii, onorând astfel şcoala din care provine şi pe iluştrii ei conducători.
Cristi Pustai, antrenorul de la Gaz Metan, se lansase înaintea jocurilor din Ştefan cel Mare în declaraţii numai bune să întremeze moralul fotbaliştilor săi. Profesorul de matematică zicea că Mediaşul va veni la Bucureşti să demonstreze că este echipa cu cele mai bune evoluţii în deplasare. Şi mai zicea Pustai că va juca la victorie în Ştefan cel Mare. Poate că omul chiar credea ce spune. Poate că Pustai, altfel un om serios, era chiar sincer în declaraţii, ştia pe ce se bazează şi nu învârtea vorbe de clacă. Numai că Pustai, oricât de profesor ar fi el, a zbârcit impardonabil raţionamentul acolo unde matematica se subordonează necondiţionat geografiei. Pustai trebuia afle până la această vârstă că aritmetica săracă a provinciei nu are nici o legătura cu prefectura fotbalului din Capitală. Trebuia să ştie că logica fotbalului pe bune se potriveşte cu darea de mână a samsarilor cam tot aşa cum se potriveşte cheia sol cu lacătul greu al penitenciarelor. Dar Pustai rămâne un ignorant în raport cu subtilităţile fetide ale fotbalului şi plăteşte în consecinţă. Numai aşa se explică insuccesul Mediaşului, numai aşa se explică victoriile jegoase ale arbitrajului împotriva fotbalului.
Marian Balaci şi-a făcut numărul pe parcursul meciului Dinamo-Gaz Metan Mediaş. Apoi s-a retras în bernă. Acolo unde va rămâne să aleagă între două calificative posibile: prostie sau hoţie. Noi nu vrem să credem în prostia arbitrului Marian Balaci şi nici atât în prostia lui Marian Balaci. Dar nici nu putem ataca prezumţia de nevinovăţie câtă vreme nu avem dovezi. Tăcerea noastră nu-i este însă de nici un folos lui Marian Balaci. Cei care şubrezesc la greu scutul respectivei prezumţii sunt tocmai beneficiarii prestaţiei scandaloase a fluieraşului. Cel mai vocal dintre aceştia este Cristian Borcea. Pledoaria înfocată a găzarului de la Dinamo despre lucrarea fără cusur a arbitrului Balaci, disperarea încercării lui Borcea de a convinge lumea că deciziile arbitrului au fost supercorecte nu par a avea decât suportul complicităţii vinovate, suportul aranjamentelor de culise.
Despre aranjamente de culise vorbesc şi colegii lui Borcea, academicieni şi ei în ale fotbalului de tarabă. Dar nimeni nu-şi permite să ducă povestea până la capăt. De teamă. Fiindcă adversarii de azi nu sunt decât colaboratorii de ieri. Iar între complicii de caracter şi mare onoare funcţionează blânda promisiune: dacă mă duc, te trag şi pe tine la fund. Martorii fotbalului nu au dovezile prin care ar putea să dea de pământ cu blatiştii. Nici cei implicaţi în fenomen nu pot fructifica informaţiile pe care le deţin deoarece omerta croieşte botniţe durabile. Singurii plătiţi şi dotaţi instituţional să lucreze împotriva corupţiei metastazice şi a corupţiei din fotbal sunt procurorii DNA.
Dar am mare încredere că nici ei nu se vor mişca natural. Dosarul Piteşti este o mostră a lipsei de profesionalism bine plătite. Reciclaţii din cazul Piteşti o duc destul de bine spre foarte bine. DNA-ul a fost lovit în autosesizare de Marangos. Fiindcă e mai de plimbare să te autosesizezi în meciuri internaţionale. Autosesizarea de lângă casă este prea monotonă. Pe deasupra, rişti să calci pe bătături şi oarece pretenari. Aşa că nu merită deranjul. Cel puţin până la primul salariu şi următoarele.
Citește pe Antena3.ro
