Aşa cum vor noii stăpîni, aşa va fi!

Cele două firme străine, una franceză şi una germană, care deţin cele două reţele de distribuţie de gaze din România, au cerut la unison autorităţii de reglementare în domeniu creşterea tarifelor cu 18-19% de la 1 iulie, acuzînd neadaptări ale tarifelor la costurile de producţie şi ameninţînd cu întreruperi ale alimentării. Ce va face statul român, avînd în vedere îndeosebi perioada electorală?

Cele două firme străine, una franceză şi una germană, care deţin cele două reţele de distribuţie de gaze din România, au cerut la unison autorităţii de reglementare în domeniu creşterea tarifelor cu 18-19% de la 1 iulie, acuzînd neadaptări ale tarifelor la costurile de producţie şi ameninţînd cu întreruperi ale alimentării. Ce va face statul român, avînd în vedere îndeosebi perioada electorală?

Să facem puţină istorie. Preluarea de firme străine a distribuţiilor de gaze (integral) şi a distribuţiilor de electricitate (în cea mai mare parte) din posesia statului român a avut loc la o presiune externă imensă şi precisă, prin condiţionarea directă de aceasta a aderării României la Uniunea Europeană. Motivul pentru care distribuţiile de gaze şi electricitate erau vizate la loc de frunte, alături de Petorm, de o asemenea preluare externă o constituia faptul că proprietarul-stat tolera sistematic neplăţi ale consumului din partea unor mari consumatori de stat sau privaţi, dar beneficiind de protecţii politice clientelare. Distribuţiile de energie deveniseră un fel de bancă socială pe gratis pentru subvenţionarea industriilor de stat şi a parazitismului privat clientelar. În mod obiectiv, lanţul arieratelor care avea ca verigă principală distribuţiile de gaze şi electricitate trebuia rupt. Pe la Bruxelles, soluţia deposedării statului român de acestea apărea ideală, mai ales că permitea marilor jucători vest-europeni ai pieţei să preia extrem de avantajos noi poziţii în Est.

Dar statul român nu are acum a se plînge cumva de ceva, în măsura în care, cînd avea totul pe mînă, n-a fost în stare să pună capăt el însuşi sistemului păgubos de neplată sistematică a facturilor de unii consumatori protejaţi politic sau clientelar. Statul român nu a avut însă curajul măcar să spună deschis că înstrăinează distribuţiile de energie, pentru că este strîns de gît din afară să o facă, darămite să mai menţioneze şi motivaţia acestei constrîngeri.

Şi atunci a inventat probabil cea mai mare diversiune postdecembristă. A vînturat sloganul răsuflat al privatizării ca soluţie de eficientizare. Răsuflat, pentru că prin Europa nu s-a prea grăbit nici un stat să cedeze către firme private controlul asupra domeniului strategic al distribuţiilor de energie. Şi oricum "privatizarea" era pe lîngă subiect în cazul în speţă. Pentru că în înstrăinarea distribuţiilor nu a fost vorba de vreo privatizare, ci de transferarea proprietăţii de la statul român la alte state, Gaz de France, ENEL, CEZ fiind companii aparţinînd în ordine statelor francez, italian şi ceh!

Piesa de forţă a diversiunii a fost marea minciună a privatizării ca vector sau instrument de diminuare a tarifelor la energie, minciună sfruntată pusă evident pe rol pentru a justifica în ochii oamenilor înstrăinarea complet nefericită a distribuţiilor de energie. Tot felul de ministeriabili, care, probabil, şi-au luat şi ei tainul din astfel de "privatizări", ne-au bombardat la vremea respectivă cu baliverne despre faptul că privatizarea va duce la diminuarea tarifelor, atît prin instituirea concurenţei, cît şi prin îmbunătăţirile tehnologice pe care le vor aduce investiţiile firmelor "private" cumpărătoare, care dispun de bani, spre deosebire de statul român.

Concurenţa s-a instituit ioc! Monopolul statului român a fost înlocuit cu monopolul altor state. În domeniul distribuţiei gazelor, E.ON (formă parastatală germană) şi cu Gaz de France (firmă get-beget de stat franceză), nu concurează în nici un fel între ele, avînd monopoluri pe teritorii precis delimitate şi cooperează minunat să crească preţurile, nu să le reducă. Nimeni nu poate contesta dreptul E.ON sau Gaz de France de a-şi obţine banii pentru livrările făcute sau de a opri alimentarea rău-platnicilor. Dar nu s-ar putea să nu se spună clar că aceste firme străine n-au făcut nici măcar investiţiile de ele promise, nemaivorbind de cele ipotetice despre care delirau reprezentanţii statului român. Marea minciună pe care aceştia din urmă au promovat-o la momentul "privatizării" şi pentru care nu şi-au cerut scuze nici pînă acum era însă în privinţa tarifelor în sine. Privatizarea (indiferent către companii de stat sau chiar private) duce nu la diminuarea, ci, dimpotrivă, la creşterera tarifelor şi nu din vreun alt motiv decît din acela că orice cumpărător vizează să-şi recupereze, dacă se poate cît mai rapid, banii pe cumpărătura făcută! Şi, dintr-o altă sursă decît din creşterea tarifelor n-ar avea de unde! De altfel, dacă vînzătorul nu îi asigură prin contract posibilitatea de a mări tarifele, cumpărătorul nici nu se implică.
Aşa că, dacă noii stăpîni ai distribuţiilor de gaze au cerut creşterea tarifelor, aşa va fi! Atîta doar că majorarea ar putea fi ceva mai mică decît în cererea lor, aşa ca un hatîr făcut politicenilor români aflaţi într-un an electoral!