x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ascensiune lungă și dificilă

Ascensiune lungă și dificilă

de Daniel Apostol    |    19 Oct 2020   •   07:30
Ascensiune lungă și dificilă

Până să afle ce e aia Covid-19, economia lumii țintea cât mai înalte rate de creștere post-criză financiară, cu SUA și China în competiție directă pentru primul loc. Dar a venit pandemia. “Nimic nu mai e cum a fost”.

         Acum, economia globală face eforturi să se cațăre la lumină din prăpastia în care a fost aruncată în timpul “marelui blocaj” din aprilie și în care continuă să fie ținută de pandemia ce se extinde pe zi ce trece. Multe țări sunt forțate să-și tempereze redeschiderea afacerilor, iar unele revin chiar la blocaje parțiale pentru a-și proteja populațiile în fața recrudescenței noului coronavirus. Redresarea Chinei a fost mai rapidă decât se așteptau toți ceilalți, dar restul economiilor lumii - bogate sau sărace - au nevoie de mai mult timp și de mai multe resurse pentru a reuși să atingă din nou nivelul de creștere de dinaintea pandemiei.

         În cel mai recent raport al său (7 octombrie a.c.), Fondul Monetar Internațional vorbește despre “o ascensiune lungă și dificilă”, dar vine și cu o ușoară notă de optimism, dată de o estimare a căderii economice de doar 4,4% în 2020, “o contracție mai puțin severă” decât cea prevăzută inițial în raportul similar din iunie. Creșterea globală este prevăzută la doar 5,2% în 2021, în concordanță cu persistența distanțărilor sociale. Proiecțiile FMI de creștere iau în calcul decalaje mari de producție și rate ridicate ale șomajului în acest an și în 2021, atât în economiile de piață avansate, cât și în cele emergente.

         După ridicarea restricțiilor, în economiile avansate activitatea a început să se îmbunătățească mai repede, dar nu același lucru se întâmplă cu economiile mai plăpânde, unde impactul a fost nimicitor. În contextul dat, economia României cunoaște o revenire mai lentă decât o exprimă public ambițiile politice. O analiză la zi a BCR Erste arată că ritmul de redresare economică a încetinit în ultimele luni, iar nivelul ridicat al inflației va fi o amenințare “pentru mai mult timp”. Analiștii BCR arată că activitatea economică a lunii septembrie s-a situat la 68% din media unei luni normale de dinainte de pandemie, după ce “abisul” a fost atins în aprilie, când economia a funcționat la doar 27% din capacitate. Redresarea completă a ofertei de bunuri și servicii va dura mai mult, “cățărarea” economiei naționale până la atingerea nivelului prepandemic dovedindu-se mai greoaie și mai costisitoare decât se credea.

         Analiștii BCR Erste mențin estimarea privind contracţia economică de -4,7% în tot anul 2020. Dar perspectiva pentru anul 2021 este strâns legată de evoluţiile fiscale de după alegerile parlamentare din decembrie. Deficitele gemene sunt încă o grea amenințare asupra stabilității macroeconomice, iar posibilele măsuri de ajustare a acestora sunt așteptate cu interes atât pe plan intern, cât și de agențiile de rating și de investitorii internaționali. Chiar și înainte de criza Covid-19, deficitul bugetar și cel de cont curent al României erau cele mai mari din regiune. Ajustarea deficitelor gemene ar putea să dureze, spun analiștii BCR, “ceea ce va pune presiune pe cursul de schimb EUR/RON” în următorii trei ani.

         Ambiguitățile care înconjoară recuperarea economică este neobișnuit de mare. În primul rând, este incertă evoluția stării de sănătate publică și la fel de incertă este și capacitatea națională de combatere a pandemiei. Pe deasupra, tema de politici populiste conexe exercițiului electoral face ca încrederea în economia României să aibă un ritm de creștere mai modest, dar totuși cu o tendință de revenire. Incertitudinile politice de dinaintea alegerilor parlamentare fac ascensiunea economiei românești lungă și dificilă.

×