x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ascensiunea lui Simion poate fi oprită?

Ascensiunea lui Simion poate fi oprită?

de Dan Constantin    |    09 Feb 2022   •   07:10
Ascensiunea lui Simion poate fi oprită?

Agresiunea fizică „livrată” de liderul AUR a marcat depășirea unei noi linii roșii în politica din România.

Simion a sărit la gâtul ministrului Energiei, într-o manifestare tipică de derbedeu. Scena va rămâne ca o palmă în istoria parlamentarismului. Un reprezentant al „noului suflu” din politica autohtonă, exponent al curentului suveranist, încurajat de manifestări violente anterioare, nu s-a sfiit de la o acțiune și mai radicală. Escaladarea violenței a fost programată. Simion, gelos pe popularitatea de șanț câștigată de Șoșoacă, a gândit că trebuie să recupereze terenul lăsat liber de „model”. Și a trecut la fapte. Nu problema facturilor se afla în joc. Ele erau doar pretextul. Calmul pe care l-a dovedit, explicațiile date imediat arată că șeful AUR și-a premeditat atacul asupra ministrului aflat la tribuna Parlamentului. Cu privirea lui fixă, Simion transmite de fiecare dată, chiar și când merge la closet, că luptă pentru popor, pentru fiecare dintre românii care nu mai suportă „jugul Europei și constrângerile atlantiste”. Purtatul măștii, vaccinarea, măsurile de izolare pentru protecția sanitară sunt pentru liderii acestei mișcări suplicii ordonate de o conspirație mondială. Ca atare, ei sunt liberi să se angajeze „în numele poporului asuprit” la acțiuni de protest care includ devastări de clădiri ale instituțiilor, forțarea pătrunderii în sedii de ministere și primării.

Polul naționalist este, în momentul de față, capturat de o grupare care are în arsenal mijloace similare inspirate sau folosite de mișcarea legionară. Felul în care se poziționează față de Holocaust, de actele criminale ale Gărzii de Fier, atenuându-le sau prezentându-le într-un context izolat, fără nicio legătură cu ideologia AUR, este doar o perdea de fum care stârnește și alimentează confuzie, dar și neliniște. Favorizați de apatia altor partide care au emasculat filonul național de teama prostească de a fi catalogate ca antieuropene, aceste grupuscule aglutinate de un magnet conectat la prize nevăzute au devenit astfel singurele voci „autorizate” care promovează interesul național sub forme primitive și stridente.

Simion nu se va opri aici. Regulamentul Parlamentului nu sancționează agresiunea fizică, pentru că nimeni nu s-a gândit că aleșii au apucături de mardeiași. Huliganii au trimitere spre codul de infracțiuni, parlamentarii, iată, au imunități. Simion face ceea ce face pentru că este condus deliberat să fie exponentul celor care acceptă violența, mesajul suburban, actele anarhice, tot mai prezente în spațiul public, pentru că instituțiile statului sunt anesteziate sau, în multe cazuri, complice. Puțini par să vadă caracterul nociv al acestui „căpitan” de tip nou, care copiază din retorica, stilul, acțiunile lui Codreanu din faza de început a mișcării legionare. Piesa lui Bertolt Brecht, scrisă în 1941, Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, se joacă pe scena deschisă a Bucureștilor, fără să ne îngrozim de perspectivă. Lecțiile istoriei sunt mereu pentru alții...

×