Atenţie, cad ţigani români!

În prăpăstioasele defilee ale patriei, pe Valea Oltului, în Cheile Bicazului, şofând tu relativ relaxat, încercând doar emoţia măreţiei peisajului, dai nas în nas nu cu ursul, ci cu inscripţia-avertisment: "Atenţie, cad bolovani!".

Ce să faci? S-a dus liniştea zilei de vacanţă. Să conduci zgâindu-te în sus? Rişti să cazi în prăpastie, iar dacă pică stânca, oricum n-ai nici o şansă să fugi de sub ea. Nu ştiu de ce am asociat în minte acest avertisment imbecil şi cu totul inutil, inscripţiilor care-au umplut un anumit cartier al Belfastului în aceste zile: Atenţie, ţigani români! Luaţi-vă tălpăşiţa cât mai aveţi timp, că altfel zburaţi pe ferestre! Că avertismentele, venite de la o grupare extremistă, nu-s o glumă, stau mărturie refugierea într-o biserică a două sute de ţigani români cu zeci de copii după ei, spargerea geamurilor caselor în care locuiau şi reacţia salutară a populaţiei şi autorităţilor care le-au venit în ajutor. De altfel, această reacţie a fost lăudată prompt de excelentul nostru ministru de Externe, Cristian Diaconescu, cel care, cu eforturi inteligente încearcă să repare şi să reînnoade ce rupe şi strică în materie de relaţii internaţionale Traian Băsescu. Dar acesta este un alt subiect asupra căruia voi zăbovi altădată. Ce se întâmplă cu noi? Acest, atenţie la ţiganii români şi în general, atenţie la români, nu mai este un accident vocal sau scriitoricesc al unor tipi obişnuiţi să-şi caligrafieze productele literare în closete, pe pereţi, stimulaţi de acustica zgomotoasă a maţului gros. Tipii ăştia strigă atenţie la români aşa cum ar striga atenţie la şerpi. Muşcă, ucid, sunt veninoşi. Cu aceste  avertismente, cocoţate în discursurile electorale, unii au câştigat demnităţi şi şi-au săltat mercurul adeziunii la grupările politice pe care le reprezintă. Ambasadele unor ţări occidentale, mimând orgasmul grijii faţă de cetăţenii lor, avertizează în pliante explicite să nu se încumete în România, decât după ce şi-au luat infinite protecţii. Aici poţi fi jefuit, violat şi chiar asasinat. Uită-te cu cine intri în vorbă, nu-ţi lua niciodată mâna de pe portofel, nu ieşi pe stradă după ce se întunecă. Prostituatele îţi dau boli venerice, ospătarii te lucrează la nota de plată, iar taximetriştii te pot duce în pădure unde te lasă fără izmene. Sigur, unele dintre aceste lucruri se petrec. Poate chiar toate. Se petrec cu certitudine şi prin alte ţări, mai cu ştaif.

E posibil ca procentul infracţional să fie ceva mai săltat la noi. Dar de aici până la a deveni spaima Europei şi spaima lumii e cale lungă. De unde ni se trage acest blestem? De la Ceauşescu, mi-a spus sec un sculer-matriţer al filosofiei politice la modă. Dacă ne lăsa să umblăm liberi pe afară deveneam mai buni. Haida-de! Poate e vinovat Burebista că n-a scos toate viile şi unii umblă chiauni şi azi.

  Pentru strigătul sincer disperat al unor cetăţeni ai Europei care se încuie în odaie seara cu şapte lacăte de frica asasinilor şi violatorilor din România n-avem nici-o vină? Pentru imaginea catastrofală de popor de borfaşi, imagine care se adânceşte în circumvoluţiuni la scară largă, punând în pericol bruma noastră de bucurie de a călători, de a vedea lumea, nu-i nimeni responsabil? Combatem pacostea de a deveni proscrişi cu nu ştiu ce imn imbecil, uitat instantaneu în momentul în care a fost compus?  Superficialitatea răsfăţată şi costisitoare a doamnei Udrea, femeia instalată cu fustele deasupra lui Boc în Palatul Victoria şi pentru care a fost plămădit un minister special, un fel de tichie de mărgăritar pentru capul chel, poate avea vreun efect reparator pentru catastrofa care ne absoarbe? Ieşi în străinătate şi începi să te temi să vorbeşti româneşte. Cineva va anunţa Poliţia şi va trebui să dai explicaţii dacă, scărpinându-te în nas, n-ai transmis cumva un mesaj codificat pentru răpirea unui copil. Domnilor politicieni români, domnilor culţi în cap, domnilor chelneri ai ierarhiei statale din străvechea noastră ţărişoară, gândiţi ceva, faceţi ceva deştept pentru a repara omleta fetidă a imaginii pe care, până una alta, noi înşine ne-am fabricat-o.