Aterizare la punct fix

Spre deosebire de integrarea in NATO, care nu influenta, imediat si direct, decat existenta unui numar mic de romani, integrarea europena isi va produce efectele destul de repede pana in cel mai indepartat catun. Si regulile noi, unele dintre ele neobisnuite pentru Romania, si noile posibilitati de finantare a unor proiecte trebuie cunoscute cat mai bine, de cat mai multi dintre romani

A fost comentata mult declaratia autoritatilor romane potrivit careia nu avem un "plan B" de integrare in Uniunea Europeana. Altfel spus, nu gandim si nu actionam decat avand in vedere o aderare la 1 ianuarie 2007. Cred ca e o problema suficient de importanta ca sa zabovim asupra ei inca un minut.

La o prima privire, pare riscant si nerealist sa declari ca nu iei in calcul posibilitatea activarii clauzei de salvgardare, mai ales in contextul in care noul val de extindere genereaza deja discursuri rezervate in multe din statele membre ale UE. Si totusi, din punct de vedere politic si managerial, aceasta e singura atitudine posibila.

Daca apelam la un rationament "prin reducere la absurd", ce alta abordare si-ar putea propune Romania? Sa spuna ca ar fi multumita sa adere cand o fi? Cand va fi gata, va fi gata, ce atata graba? Vom fi membri UE cand o da Dumnezeu? In acest caz, vorba din batrani trebuie intoarsa cu 180 de grade: "Graba face treaba!".

Evident ca orice om politic adevarat ia in calcul toate variantele de evolutie ale unei probleme, mai ales ale uneia atat de complexe. Dar un guvern responsabil trebuie sa puna in miscare, la un moment anume, un singur proiect, cu obiective precise si cu termene clare. In fond, un "plan B" nu ar fi altceva decat un program de recuperare a intarzierilor care ar conduce la o activare a clauzei. Nu e mai normal ca guvernul sa-si propuna de la bun inceput sa nu existe, pur si simplu, intarzieri?

Si, pe urma, nu trebuie sa uitam ca noi nu actionam intr-un spatiu abstract, ci intr-o tara anume, cu probleme anume. Romania are inca foarte multe de facut pentru a fi cu adevarat pregatita pentru momentul aderarii. Mai mult decat atat, mentalitatile romanesti din administratie, economie si, de ce nu, politica le cer unor lideri realisti sa nu lase nici un loc pentru ideea de amanare. Traditia pe care o avem in materie de taraganari, de mers indelung si serpuit inainte, abia asteapta un asemenea indemn!

Daca vorbim despre un singur proiect, cu o tinta clara si un termen clar, atunci el trebuie sa includa, pentru guvernul roman, doua directii, dezvoltarea a, sa spunem, doua parteneriate corelate, intre care executivul joaca un rol de mediere special. Ma refer la relatia cu autoritatile europene si, pe de alta parte, la cea cu cetatenii romani.

Spre deosebire de integrarea in NATO, care nu influenta, imediat si direct, decat existenta unui numar mic de romani, integrarea europena isi va produce efectele destul de repede pana in cel mai indepartat catun. Si regulile noi, unele dintre ele neobisnuite pentru Romania, si noile posibilitati de finantare a unor proiecte trebuie cunoscute cat mai bine, de cat mai multi dintre romani. Eforturile in aceasta directie trebuie sa devina nu numai mai mari, dar si mai eficiente. Am putea cheltui sume uriase pe programe de comunicare rau sau formalist concepute, care sa nu conduca la nici un rezultat. Noile realitati care intra in casele noastre trebuie explicate pe limba oamenilor, pentru ca oamenii sa priceapa ce se cere de la ei. Si de ce.

Se vorbeste foarte mult despre un context european deja ostil extinderii, in care suntem nevoiti sa actionam acum. Sunt multe date care confirma astfel de analize. In ce ma priveste, actionez pentru o integrare la termenul stabilit. Prefer ca motivele unei eventuale amanari sa poata fi gasite doar in afara granitelor, intr-un context politic european care a evoluat neprielnic. Oricum, privind la ce se petrece afara, nu trebuie sa oprim nici o clipa reformele din interior.