Atitudini de sezon

E la moda plecatul la mare, cu cort, fara cort, cu masini pline de provizii sau cu clasa a doua a trenurilor vechi, cu prietenii de termen scurt sau cu familii de toata viata, sezonul e abia la inceput, tinerii incep sa-si dea seama cat de putin ii intereseaza actualitatea politica si actualitatea sociala, cei mai in varsta stau deocamdata acasa, soarele arde prea tare si s-ar putea sa se aleaga cu insolatii, cu dureri de cap si cu bratele inrosite excesiv si, prin urmare, cu fel de fel de alte complicatii si cheltuieli, dar nu asta e problema esentiala, important e ca a s-a dat drumul sezonului, ca autostrada soarelui e tot mai umbrita de cauciucul automobilelor care au ca destinatie o zi, o saptamana sau macar o clipa de vacanta.

Nu am vazut marea anul acesta, nu stiu exact cand si daca o sa o vad, nu ma plang si nici nu caut confirmari fortate, dar ma apuca un fel de tristete si un fel de remuscare cand ma gandesc ca ne despart mai putin de trei sute de kilometri si, totusi, se intampla sa nu ne intalnim anotimpuri la rand, e un fel de vinovatie in tot ce facem noi, cei ramasi in Bucuresti la final de saptamana, cand buletinele de stiri arata insistent temperatura apei pe ecranul mic al televizorului care incalzeste si mai tare aerul sufrageriilor, e un fel de resemnare in obiceiul de a butona telecomanda, in cautarea unei linii directe cu valurile, cu ritmicitatea marii, cu infinitul ei, pe care inca nu l-am putut scoate din inimi, pe care nici macar nu am vrut sa ni-l instrainam din gesturi si din promisiuni, din planuri si din sperante, e un fel de confirmare in privirile noastre care-i cauta albastrul in toate nuantele din jur, in toate adierile si-n toate consolarile.

Am citit undeva, pe internet, ca sambata asta care tocmai a trecut a fost mai lunga cu o secunda. O secunda pe care nu stiu ce mare institut ne-a daruit-o ca sa avem timp destul sa adunam cifrele actualitatii, sa vedem daca viata noastra da sau nu cu plus, sa vedem ce mai spun buletinele de stiri si transmisiunile speciale, o secunda in plus ca sa ne alinam dorurile, acum, in plin sezon in care totul e posibil fara ca nimic sa fie garantat, in sezonul pe care, cu putin efort, l-am putea transforma in numitor comun, fie si doar pentru cateva zile. E sezon de plaja si de dor de mare, de dor de duca si de dor de viata, e sezon cu multe consoane adunate in jurul pasilor nostri mereu prea inceti, mereu prea ezitanti, e sezon de atitudini prestabilite, care nu ni se mai potrivesc atat e bine, poate pentru ca ne-am impus sa fim prea seriosi si prea incruntati, prea singuri si prea responsabili. E iulie, am auzit ca vor disparea ciresele si mi-e teama ca nu cumva asta sa departeze si mai tare tintele imposibile, mi-e teama ca teii nu ne vor mai da buna dimineata, cum obisnuiesc inca sa faca, din discretia lor inabordabila, pe care ne-am insusit-o in fiecare zi fara sa insistam cu melancolia inutila, fara sa dam de banuit celor care ne pandesc fiecare miscare, e iulie, am auzit ca vor disparea ciresele...