În volumul meu, recent lansat, “Cele Două Românii”, am publicat angajamentul de turnător la Securitate al lui Aurel Sergiu Marinescu, document preluat de pe site-ul Inpolitics. Cine este personajul respectiv? Este cel care, în campania pentru prezidenţiale, din 2004, a publicat în ziarele diasporei din SUA, în 8 şi 15 septembrie, o sumă de mizerii despre mine şi despre familia mea. Acele articole au fost folosite masiv de Alianţa DA - prin fotocopiere şi difuzare în cutiile poştale, în toată ţara sau pe net. Acţiunea Alianţei a fost corelată şi cu cea a lui Vadim, în ziarele lui, sau a lui Nati Meir. Mizeriile de acolo circulă şi acum pe internet. Nu am înţeles rostul lor în campania împotriva mea din 2004. Mai târziu, prin intermediul documentelor de la CNSAS, publicate de Inpolitics, am înţeles mecanismul murdar folosit. Marinescu fusese condamnat pentru delapidare şi fraude la construirea pistei Aeroportului Băneasa, pe care, cu mai mulţi complici, o făcuseră mai “subţire”. După ieşirea din închisoare, în 1972, el a devenit turnător al Securităţii, denunţându-i pe cei cu care fusese coleg la închisoare etc. Imediat după aceea, paradoxal, a fost trimis, mai întâi, în Franţa (probabil pentru “legendare”), după care a fost trimis în SUA, unde s-a ocupat de emigraţia română. Este evident că cei care îl controlaseră, din fosta Securitate, şi care erau, bănuiesc, interesaţi ca eu să nu câştig alegerile prezidenţiale, au determinat publicarea acelor materiale în SUA şi apoi le-au preluat în ziarul “România Mare” şi în publicaţii tip “samizdat”. Că a fost vorba de un scenariu este, acum, evident. La sfârşitul lunii septembrie 2004, Stolojan a dezertat şi Băsescu, cu lacrimi în ochi, a intrat în joc. Puteţi citi mai multe detalii în cartea mea.
Aici, pentru că se discută, în această perioadă, despre obligaţiile agenţilor acoperiţi, voi cita un fragment din angajamentul de turnător al lui Aurel Sergiu Marinescu, care promitea, între altele: “să manifest vigilenţă faţă de duşmanii Patriei, să dovedesc sinceritate şi obiectivitate în furnizarea informaţiilor, corectitudine în raporturile de muncă, cu organele de securitate şi să nu abuzez în niciun fel de această colaborare, să nu divulg nimic în legătură cu activitatea de colaborare secretă, indiferent de persoană, funcţii şi gradul de rudenie”.
Pentru “faptele sale de arme”, Aurel Sergiu Marinescu a fost ales cetăţean de onoare al oraşului Zimnicea.