Autorii revolutiei si reformei abia invata alfabetul

Un istoric competent poate demonstra ca orice eveniment,o data ce s-a produs, era inevitabil.

In 1990, Silviu Brucan postula ca abia peste 20 de ani o vom duce mai bine. Astazi, cand profetul a batut in retragere, spunand ca a fost optimist cand a facut aceasta anticipatie, ar trebui sa faca si al doilea pas si sa stabileasca noul orizont de asteptare. Din pacate, eu cred ca termenul este neschimbat: 20 DE ANI! Explicatia e simpla: in ultimii 15 ani, in loc sa ne apropiem de liman, ne-am ocupat cu altceva. In trei cincinale trenul nostru n-a mers nicaieri. A ramas incremenit in gara, a consumat carbunii din stocul vechi, a luat combustibili pe datorie de la straini. Se poate numi ceea ce s-a intamplat in ’90 revolutie, numai ca s-ar calca in picioare pana si principiul invatat de la Marx, care zicea ca revolutiile sunt locomotivele istoriei. De asta nici n-au urmat reformele, fiindca s-ar fi incalcat obiectivul specific, care poate fi sintetizat prin expresia cunoscuta - "la vremuri noi, tot noi".

O scuza comoda pentru aceasta stare de fapt a fost aceea ca pana acum n-a avut cine sa ne finanteze economia. Am crezut ca le avem pe toate si singurul lucru care ne lipseste sunt banii. Ei bine, pe zi ce trece, se vede ca ceea ce n-avem sunt managementul si structurile concurentiale. Or, asta inseamna ca nici de prima lectie din 1990 n-am trecut. Gorbaciov i-a spus Glasnost si Perestroika, adica transparenta si restructurare.

Am putea relua obisnuita litanie despre temporizarea restructurarii, care a dus la subventionarea continua, directa si indirecta a celor neperformanti. Despre rente in loc de profituri realizate de management. Or despre un buget care-si neglijeaza domeniile de drept - invatamant, sanatate, mediu - pentru a satisface interesele unor grupuri de presiune. Dar mai bine am vorbi despre cel mai important lucru pe care il are Romania: capitalul uman. Ce facem cu el?

Planificarea nu este nici pe departe apanajul comunismului. Si in capitalism se face exact acelasi lucru, dar nu cu preturile. Se administreaza economia pentru a se obtine acelasi rezultat. Nu se gestioneaza cifra de inflatie, fara sa mai conteze cate fluxuri economice se denatureaza pentru asta. Diferenta intre planificarea de tranzitie si cea curat capitalista se vede la profiturile fortei de munca. E mai bine cand oamenii au "job"-uri stabile sau gasesc oricand altele.

Noi am preferat insa sa cultivam pasiunea cresterii economice pe sol artificial. Iar cand nu se urmareste structura populatiei pe grupe de varsta, ca sa se observe ca trebuie incurajata natalitatea si indreptat ingrasamantul numit forta de munca proaspata catre anumite domenii, nu ramane de vazut decat cum terenul se erodeaza - populatia imbatraneste. Mai departe se stie ce se intampla: batranii gandesc conservator - vor salarii mici, dar sigure, nu sunt dispusi sa riste, sa invete, sa se adapteze.

E limpede, economia are nevoie de sange tanar. Si ca transfuzia sa n-ajunga intr-un sistem sclerozat, creierul politic trebuie sa transmita impulsurile occidentale acum. Sa faca rost de neuroni proaspeti, de politicieni si specialisti scoliti unde trebuie, care prin manuirea parghiilor fiscale, salariale si structurale sa determine oamenii sa faca copii si sa-i indrepte spre meseriile din ciclul "ne va fi mai bine".

Oricum, logica politica are de prins din urma instinctul poporului care iarasi i-a luat-o inainte. Ca atunci cand n-a mai suportat monopolul intretinerii si si-au pus contor si microcentrala, oamenii au populat parcurile cu bebelusi, compensand pustietatea gradinilor publice din primii 5-6 ani de dupa 1990. Singura problema ar fi ca aceste cupluri bat peste 30 de ani. Au facut copii abia dupa ce au transat disputa cu nesiguranta indusa de societate.

Din nefericire, toti acesti feti-frumosi si ilene cosanzene nu pot creste ca-n poveste - intr-o luna cat intr-un an - dupa cum nici economia nu-si poate schimba dintr-o data fata palida si straiele carpite. Economia si forta de munca se vor gasi pe aceeasi lungime de unda peste 15-20 de ani, cand structura schimbata si gandirea progresista isi vor da mana pentru o noua mentalitate. Abia pe acesti nou-nascuti societatea ii va pozitiona avantajos pentru ca abia atunci va avea nevoie de forta de munca proaspata.

Generatia, putina la numar, nascuta in ultimii ani de comunism si primii de tranzitie se indreapta spre maturitate si este lipsita de sansa si orientare. Ca sa treaca de la manelele adolescentei la cantecul de leagan al adultului, parinte si responsabil, acesti sacrificati au nevoie sa vada si ei macar o speranta ca, peste ceva vreme, pot trai decent, pe picioarele lor.

Cu jale insa, cei mai multi dintre ei vor fi totusi trecuti la rubrica "jertfe ale tranzitiei". Abia dupa cei 15-20 de (bruc)ani - dar de azi incolo, nu din 1990 - in Romania va fi intr-adevar mai bine. Vor fi straturi de sol social bine aliniate si seminte de soi nou in campul muncii. Aceasta va fi adevarata revolutie, care va inlocui, nu de bunavoie, ci prin lupta de zi cu zi dintre om si stat, comunismul cu capitalismul.