Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize nu”, le spunea sfătos președintele Klaus Iohannis miniștrilor din proaspătul învestit cabinet aliniat generalului Ciucă. „Celelalte crize” sunt o amenințare mult mai serioasă la adresa stării de sănătate și a bunăstării fiecărui român, decât a fost criza născocită tot la Cotroceni între un premier imatur politic și propriul său guvern de coaliție. România rămâne astăzi cu promisiunea certă a unei crize sanitare de lungă durată, departe de a fi controlată. O criză sanitară care ia nu doar vieți (deloc puține), dar care sacrifică și bugetul public și care topește în sărăcie și bruma de acumulare pe care românul reușise să o realizeze pre-pandemic.
Schemele de sprijin și măsurile macroeconomice ajustate la criza pandemică au deschis rapid calea pentru redresare în țările europene unde politicul a înțeles la timp economia și au fost un factor activ de păstrare a locurilor de muncă și a activităților din sectorul privat. Cu toate acestea, incertitudinea rămâne ridicată. Europa este amenințată iarăși de o nouă tulpină, care pune sub semnul întrebării chiar recuperarea economică realizată în ultimele luni pe fondul creșterii treptate a vaccinării de masă. O nouă tulpină (Omicron), un nou val. Pandemia COVID-19 este departe de a se fi încheiat. Ratele de vaccinare diferă dramatic între statele europene, iar acolo unde avem cei mai puțini cetățeni vaccinați, acolo găsim cel mai mare număr de morți.
România este în top. La numărul de morți, dar și la înverșunarea cu care respinge vaccinarea, deși e gratuită și la îndemâna tuturor. Cu rată scăzută de vaccinare și cu sistemul sanitar ținut de aproape doi ani sub presiune, în România cresc alarmant riscurile aduse de potențialele mutații ale virusului, de noi blocaje de aprovizionare cu mărfuri și materii prime, de prețurile ridicate la energie și de incertitudinile și inconsecvențele politicilor publice.
Sprijinul fiscal acordat în 2020-2021 a fost orientat către o dezvoltare mai bună doar în câteva economii europene - și acestea preponderent dezvoltate. Politicile de sprijin au jucat un rol real în atenuarea impactului economic al pandemiei acolo unde statul și-a câștigat de multă vreme respectul contribuabilului (simplu cetățean sau firmă, deopotrivă plătitori de taxe și impozite). Dar acolo unde, tradițional, statul și-a înșelat cetățenii, politicile „de sprijin” s-au dovedit a fi doar o armă de manevră electorală.
Guvernul va avea de administrat puternice transformări structurale, iar politicile publice vor trebui corelate la acestea. Stimulentele financiare pentru traversarea pandemiei vor trebui completate și corelate cu stimulente pentru mult mai valoroase investiții. Politicile publice de încurajare a pieței muncii se vor dovedi salvatoare doar dacă viziunea guvernării va viza menținerea în propria economie a forței de muncă și îmbunătățirea abilităților profesionale ale acesteia.
Recalibrarea politicului va trebui să includă stimularea creșterii productivității (un concept des dezbătut în ultimii zece ani, dar deloc pus în practică), abordarea sinceră și cu măsuri efective de combatere a problemelor generate de îmbătrânirea populației și, deloc în ultimul rând, acordarea instrumentelor guvernamentale autohtone la simfonia europeană privind economia verde și digitală, o „muzică” la care Bucureștiul este încă, clar, afon.
Citește pe Antena3.ro
