Avionul de Bruxelles

Consiliul European de la Bruxelles a fost un fiasco. Perioada de reflectie de care ar fi nevoie pentru a se revedea proiectul politic al Uniunii este o formulare diplomatica ce nu inseala. Rau de tot este ca nu s-a ajuns la un compromis pe buget, intr-o chestiune practica care priveste tarile nou intrate in cel mai inalt grad. Pentru aceste tari fondurile structurale si de coeziune inseamna cateva procente din PIB-ul national; executia bugetara, proiecte majore de infrastructura sufera deja. Sa speram ca o reuniune extraordinara va scoate bugetul Uniunii din impas, va concilia pozitii foarte inflexibile acum.

In aceasta atmosfera mai mult decat sumbra a existat o stire privind Bulgaria si Romania buna; o eventuala pauza a extinderii nu ar include tarile cu care s-au semnat tratate de aderare.

Dar unda de soc nu trece pe langa noi; nimeni nu poate fi indiferent la dinamica interna a Uniunii. Oficiali romani au separat esecul intalnirii la nivel inalt de chestiunea fondurilor de care ar beneficia Romania intre 2007-2013; volumul de cca 30 de miliarde de euro ar indica o dauna colaterala minima pentru noi. Pe de alta parte, exista o citire mai adanca a situatiei, care tine cont de capacitatea de a absorbi fondurile UE in raport cu lupta ce se da intre tarile donatoare si cele ce primesc bani. Daca, coeficientul nostru de absorbtie va fi mic nu este exclus sa se recurga la reorientari ale utilizarii banilor (si diminuarea sumelor pentru Romania) - in conditiile in care s-ar accentua curentul ce reclama sprijinirea sectoarelor tehnologice de varf in bugetul UE. Vedem cum dialogul cu Bruxelles, cu principalele capitale europene, trebuie insotit de munca serioasa acasa. Iar munca cu rezultate bune nu poate fi fara inteligenta.

Deciziile bune, privite ca sursa a unor rezultate bune, presupun nu numai acte de conducere ale unor lideri capabili; ele sunt si rodul unui proces de elaborare, care implica proceduri si structuri. Este nevoie de proceduri corecte si resurse umane adecvate. Dupa inceperea negocierilor de aderare (in 1999) s-a constatat ca nu aveam logistica necesara pentru dialogul cu Bruxelles, ca expertiza era foarte precara. Intre timp oamenii au inceput sa citeasca, numerosi tineri s-au specializat in studii europene, a aparut asa numitul corp de euroconsilieri (in diverse ministere); exista si straini care ne asista pe probleme europene. Aproape nu exista cursa de Bruxelles (dus, sau intors) care sa nu aiba zeci de cetateni romani in interes de serviciu. Chiar fara a lua decizii majore, ei pun caramizi si mortar in constructia relatiei dintre societatea romaneasca si Uniune; conteaza enorm ca treaba lor sa se faca cat mai bine.

De-a lungul anilor mi-am format o opinie asupra celor care bat coridoarele institutiilor bruxelleze, sau participa la diverse intalniri in alte orase europene, unde se discuta problemele Uniunii. Unii sunt buni, chiar foarte buni; au si o prezenta onorabila in dezbateri publice, acolo unde se plamadeste imaginea tarii. Altii isi fac treaba in mod constiincios, dar nu impresioneaza. Exista insa si persoane submediocre din punct de vedere profesional, care, practic, fac turism; mai grav, ele aduc deservicii prin prezenta publica. A vorbi bine engleza, mai ales si, eventual, franceza, germana sau spaniola, este o conditie obligatorie, de bun simt, pentru cei care iau avionul de Bruxelles in mod regulat; este cum in lumea buna a finantelor nu ai ce cauta daca nu stii bine engleza.

Dar ceea ce m-a pus cel mai mult pe ganduri este un nou limbaj de lemn, care pare a fi fost asimilat de unii dintre cei care participa la dialogul cu Bruxelles-ul; este vorba de un discurs decupat simplist din catehismul aderarii, fara nuante si idei. Cei care folosesc acest limbaj sunt prizonierii unor hartii (materiale scrise), cel mai adesea nu pot raspunde la intrebari si nici articula idei in mod autonom. Ce sa mai vorbim de gandire analitica, de capacitatea de a intelege miscarea reala a Uniunii, de a judeca si prezenta interesele societatii romanesti in mod profund, prin prisma avantajelor si dezavantajelor, ale unor compromisuri inevitabile. Si "euroconsilierii" pot fi clasificati pe categoriile amintite; unii sunt buni, altii insa parca sunt scolari ce au invatat lectia ca pe o poezie, sunt de o naivitate copilareasca. Te si miri cum de au intrat in presupusul corp de elita al "euroconsilierilor" - persoane care, asa cum li se spune, ar trebui sa fie sfatuitori pe probleme europene.

Cu cat proportia celor care au gandire analitica, care pot formula idei pertinente este mai mare cu atat este mai bine pentru birocratiile ministeriale care articuleaza pozitii romanesti in relatia cu Uniunea. Si coeficientul de absorbtie al fondurilor UE depinde de cum gandesc cei care se ocupa de relatia cu Comisia Europeana, inclusiv de "euroconsilieri". Asa cum UE isi acorda o perioada de reflectie pentru a surmonta criza, avem si noi nevoie de o introspectie activa in privinta celor care ingrijesc dialogul cu expertii Comisiei.

P.S.: Ar trebui sa se faca mai mult apel la romanii care si-au luat masteratul (sau doctoratul) in studii europene, in economie si stiinte politice (administrative) la universitati europene. Din pacate, universitatile noastre nu dezvolta gandirea analitica, nu cultiva abordarile critice pozitive.