Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acest apelativ românesc, folosit atât de golănime, cât şi de tot rangul de persoane publice, nu cred să aibă un echivalent în alte limbi. De la delicateţea feminină din "Măi Ionele!" la grosolănia ciocoiască a lui "Bă Ioane!" e un drum lung, pe care adresarea românească l-a făcut scurt şi accesibil în toată societatea.
Mi-ar fi greu să afirm că există şi categorii profesionale unde nu se vorbeşte cu "Bă" şi "Băi". Până şi cele mai închise caste intelectuale au fost penetrate cu acest oribil "Bă" de către politicieni, de ţuţării acestora, de neamuri şi amante, de aciuaţii de tot felul graţie confuziei la nivelul valorilor. Nu m-aş mira să-i aud, zicându-şi amical cu "Bă", şi pe câţiva academicieni, mai ales că în lumea mică a literaţilor cu mare notorietate se practică un gen de mişto de mahala, ca o dovadă a pitorescului balcanic din oricare român.
Procentul, în adresarea cu "Bă", ar fi cam trei cincimi de grobianism feudal, în celelalte două cincimi încăpând de toate: şi un aplomb prietenesc, şi un avans la colaborare, şi chiar un dram de duioşie colegială. Nici un alt cuvânt românesc nu e mai încărcat de diferenţe majore la înţeles, în funcţie de tonul cu care e rostit.
"Bă" e un fel de potenţiator de ton, pentru a exprima lucruri pe care nu-i necesar să le spui pe nume direct. Când soţia vrea să divorţeze şi-i zice bărbatului "Gata, bă", tot dezgustul şi toată hotărârea ei stau în "Bă", nu în "gata". Ce-i mai imitaţi oameni cu bani, care fac din "Bă" şi "Băi" vorbele de bază din dialogul curent, sunt proprietarii marilor noastre echipe de fotbal şi persoanele din anturajul acestora. Datorită lor, adresarea cu "Bă" a devenit o marcă a potenţei financiare şi un drept al stăpânului.
Ei între ei, finanţatorii fotbalului îşi vorbesc cu "Bă" printr-un consens subînţeles. Tot ce-i bun în partidele lor de barbut şi în discuţiile lor de afaceri cu şantajul la vedere e bun şi în pălăvrăgeala de la televizor, şi în relaţiile cu presa, chiar şi în conversaţiile insidios amicale cu politicienii din jurul unor cluburi de fotbal bucureştene. De fapt, tot fotbalul nostru e un focar activ de mitocănie camaraderească. Unde e "Bă" sunt şi "mânca-ţi-aş", "să moară mama", "să moară familia mea" şi "să moară copiii mei". Aşa cum preşedinţii fac băi de mulţime, în lumea fotbalului e la modă baia de ţigăneală.
E şi o chestiune de masculinitate să vorbeşti cu "Bă". Silaba nu iese numai din gură, ci şi din gât, şi din pântec. În momentele de autoritarism, şi unii oameni de afaceri - altfel controlaţi în limbaj în relaţia cu partenerii străini recurg la câte un "Bă" foarte simţit, ca să-şi afirme întâietatea în decizie.
Ar fi mai uşor de inventariat situaţiile în care "Bă" nu-şi are locul. Poate în diplomaţie. Dar şi acolo, când ajung să se simtă bine un înalt funcţionar de-al nostru şi unul basarabean, înţelegerea lor afectivă suportă şi un "Ia de aici, băi, frate-miu, şi hai noroc!". E un "Băi" cu trimitere la cel mai cumsecade "Bă" de frăţie sătească. Aşa că, bă, cititorule, scuză-mă că mi-am permis să mă întreb încă o dată dacă vorbim cum suntem sau suntem cu vorbim?
Citește pe Antena3.ro
