x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băncile trebuie să sprijine iniţiativele Guvernului

Băncile trebuie să sprijine iniţiativele Guvernului

de Ionuț Bălan    |    17 Oct 2013   •   14:46

Scriam mai mult în treacăt - în urmă cu trei săptămâni - că noul cod rutier constituie o adevărată provocare pentru bănci, deoarece instituţiilor financiare li se oferă şansa să lanseze produse pe piaţă, precum creditul pentru amenzi, care să relanseze activitatea de împrumut, aşa cum îşi doreşte Guvernul. |ntre timp m-am mai gândit la subiect şi mi-am dat seama că aşa cum au acordat băncile româneşti împrumuturi unor persoane în baza unei garanţii supraevaluate, fără a avea suficiente venituri să-şi susţină serviciul datoriei, tot aşa pot veni ele şi în întâmpinarea modificărilor legislative. Adică, reluând ideea cu noul cod rutier, instituţiile financiare pot veni în sprijinul cetăţenilor care primesc amenzi peste venitul lunar şi să le permită - cu ajutorul produselor lor - eşalonarea pedepselor în bani. Fiindcă, repet, e păcat să se renunţe la o tradiţie instaurată în sistemul bancar odată cu boom-ul imobiliar, când s-au atribuit împrumuturi care nu ţin cont de cash-flow-ul debitorului.

Şi dacă ne amintim bine, imediat după ce Curtea Constituţională a respins decizia de micşorare a pensiilor, băncile au reacţionat prompt lansând produse de creditare pentru pensionari. Fapt ce dovedeşte o flexibilitate a produselor bancare la modificările legislative. De aceeaşi atenţie ar trebui să beneficieze şi persoanele care au intrat în posesia unei moşteniri, dar care nu pot să-şi achite taxele pe proprietate majorate cu rata inflaţiei. Deocamdată oferta bancară către aceşti deţinători de active întârzie să apară, ceea ce e discriminatoriu faţă de produsele de creditare pentru pensionari şi cele adresate persoanelor care au achiziţionat imobile şi terenuri colateralizate cu garanţii supraevaluate, fără a avea suficiente venituri care să susţină serviciul datoriei - dar cu siguranţă că vor apărea produse şi pe această nişă.

Sigur, un alt produs bancar care ar trebui să ţină cont de modificările legislative şi să vină în sprijinul cetăţenilor, e un credit care să acopere nu valoarea maşinilor de peste 3.000 de centimetri cubi, ci cota aferentă accizelor din preţul acestora. Asta pentru că un astfel de instrument ar uşura colectarea taxelor la buget, ar stimula economia prin încurajarea achiziţiei de automobile noi şi s-ar bucura de o mare popularitate în rândul cetăţenilor, deoarece ar veni în întâmpinarea unor nevoi reale.

Nu în ultimul rând trebuie reiterat că în portofoliile băncilor îşi fac din ce în ce mai mult loc produsele hibride, cu componentă bancară şi de asigurări. De aceea probabil că băncile nu vor ezita să vină în întâmpinarea modificărilor legislative cu produse adecvate, care au şi componentă de asigurări.  

×