Bani noi, obiceiuri vechi

Adevaratul castig al denominarii, adevarata intrare in normalitate ar fi ca romanii sa tina cat mai rar in palma acest leu greu.

Dupa 500 de lei noi - adica 5 X 1.000.000 de lei vechi - Banca Nationala va lansa la 1 decembrie 2006 o a doua bancnota care nu-si gaseste corespondent in vechea emisiune: 200 de lei noi, echivalentul a 2.000.000 de lei vechi. BNR vorbeste despre normalitate: obisnuirea populatiei cu utilizarea insemnelor din UE (unde circula atat hartii de 200, cat si de 500 de euro). Dar de ce nu pomeneste nimic despre economia subterana? 3.500 de bancnote de un milion - banii spalati prin achizitia unei proprietati - devin 1.750 de hartii de 200 sau 700 de 500 nou-noute, ceea ce permite inlocuirea geamantanului cu servieta. Iata cum si aici "totul se simplifica".

Fireste ca afirmatia de mai sus nu-i decat o speculatie. Plata a 3,5 miliarde de lei vechi se poate face chiar mai usor in echivalent, sub forma a 200 de bancnote de 500 de euro. Ceea ce insa nu se poate nega este ca, si dupa denominare, Romania ramane tot o tara de cash. Cardurile, acelea care le permit americanilor sa vada de unde vin si unde pleaca banii, constituie pentru romani o notiune greu de acceptat. Chiar, de ce Banca Centrala a SUA nu emite nici bancnote de 500, nici de 200, ci se margineste la 100 de dolari?!

Cu alte cuvinte, desi nu suntem adeptii "teoriei conspiratiei", nu se poate trece peste abundenta de salarii la negru, de venituri nedeclarate, mutate cu valiza si peste tendinta de a maximiza profitul numai pe seama umflarii pretului final. De aici se trage concluzia ca decalajul tehnologic fata de Occident poate fi redus pe seama investitorilor straini, dar aceleasi rezultate se pot obtine si pe seama intreprinzatorilor autohtoni, atunci cand statul inchide ochii la munca la negru, la neplata datoriilor ori la majorarea preturilor pe piata interna pentru a se micsora cele de la export. Somajul este redus datorita faptului ca romanii pleaca in strainatate sa caute investitorii care lipsesc din tara lor, ci si fiindca nivelarea indemnizatiilor de sprijin ii impinge pe oameni sa lucreze acolo unde exista interes real: la negru.

Asadar, trecerea la leul greu echivaleaza cu o veritabila schimbare la fata, fiindca preturile se exprima la niveluri uzuale in Europa. Din pacate insa, normalitatea spre care tindem nu da casierului de la supermarket dreptul "occidental" sa-l intrebe pe cumparatorul care-i intinde o bancnota de 200 sau 500 de lei noi: De ce nu platiti cu cardul?! Aveti ceva de ascuns?!

Drumul lung pana la adoptarea euro (2012-2014) poate fi pus, bineinteles, pe seama convergentei reduse dintre economiile vest-europene si cea romaneasca, dar in acelasi timp se poate discuta si despre o tentativa de a se recupera decalajele, fara a se schimba obiceiul pamantului.

Si, oricum ar fi, evidentele n-au cum sa fie sterse cu buretele: Romania e campioana. Oficialii estimeaza economia subterana la 25% din PIB, calculele neoficiale merg pana la 40%. In timpul acesta, zona gri din Slovacia masoara 22% din PIB, cea din Ungaria - 16%, Polonia - 13%, Cehia - 9%, in vechea Uniune Europeana, doar Italia, cu cele 16 procente ale sale, calca in afara intervalului de 2%-8% in care se incadreaza ceilalti.

Recapitulam. Pe cand comisarii si inspectorii eradicau evaziunea de prin buticuri, pe strazi se schimba moda de la Mercedes la Jaguar, de la BMW la Lamborghini, de la Skoda Octavia la Porsche, Bentley ori Maserati. Oricate controale s-ar face prin piete, ca sa se prinda speculantii care insala la cantar, nu se va actiona niciodata asupra cauzei. De ce? Fiindca economia subterana e tolerata. E politica de stat sa existe un canal care sa faca nivelul de trai si somajul suportabile. Asta este explicatia pentru faptul ca, desi ratingurile noastre sunt mai slabe decat ale bulgarilor, cine viziteaza cele doua tari ajunge la concluzia ca in Romania se traieste mai bine. Dar un argument mai puternic decat cel legat de somaj si de nivelul de trai este ca, daca intreprinzatorii nostri ar incerca sa-i concureze pe vestici cu arme corecte, ar iesi tot timpul pe locul doi. Iar cand nu exista vointa politica pentru a se restrange partea informala a economiei, e in masura o banca centrala sa ingreuneze accesul la cash?

Nu este, dar daca Zsigmond Járai, guvernatorul Bancii Nationale a Ungariei, a avut curajul sa spuna despre tara lui ca "mincinosii, escrocii si evazionistii au castigat pozitii inalte" ori ca "va trece timp pana cand munca cinstita va lua locul relatiilor si coruptiei", oare ce declaratii ar putea face un omolog al sau despre o tara cu o economie subterana dubla, in care numerarul a crescut cu 37% peste nivelul prognozat? Poate doar sa-i zica de-a dreptul stat mafiot.