x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bani pentru baia lui Băsescu

Bani pentru baia lui Băsescu

de Sabina Iosub    |    18 Mai 2015   •   07:39

Recunosc că Traian Băsescu a reușit, din nou, să mă șocheze. Am văzut la televizor cât costă refacerea vilei pe care statul român i-o pregătește: 300.000 de euro. Da, ați citit bine: trei sute de mii de euro! Bani plătiți de noi, ceilalți muritori, deși nu ne-a întrebat nimeni. Nici de data asta. Atenție, vorbim de refacerea unei vile, nu de cumpărarea sau construcția uneia noi. Și parcă ne spuneau că nu trebuie decât să îi mai dea o zugrăveală. Sau să îi refacă băile. Știți ce înseamnă banii aștia? Printre altele exact patru credite, în cuantum maxim, Prima Casă! Adică patru familii în casă nouă! Unde mai pui că dacă patru familii primeau acești bani, leii se întorceau, cu dobândă cu tot, printre banii publici, lună de lună, prin plata ratelor. Acum se duc în confortul unui om care a călcat în picioare orice și pe oricine, și nu se vor mai întoarce niciodată. România este țara în care se iscă taifunuri din nimicuri, iar faptele năucitoare sunt ignorate. La fiecare chestie cu adevărat serioasă ne lovește o tăcere inteligentă și înțelegătoare de nu mai spunem nimic. Deși cifra o știu mulți, n-am găsit nicio reacție la incredibila sumă. Niciunul dintre aprigii susținători ai statului de drept și ai justiției independente nu s-a oripilat când a aflat câți bani se duc din banii publici pentru baia lui Traian Băsescu. De fapt, vorba lui Mircea Badea, din moment ce nu-și plătesc taxele și impozitele n-au grija banului public. Noi le plătim și tare mi-ar plăcea ca cineva să explice suma asta. De exemplu RAAPPS, că tot are șeful în arest!
 

×