Banii nu aduc bunastare

In cartile de economie e scris negru pe alb: consumul stimuleaza productia. La noi insa nu poate fi ocolita o intrebare: a cui productie? Necazul e ca, prin umflarea consumului intern, in conditiile in care se inmultesc banii, dar nu si performanta economica, nu creste productia noastra. Creste productia altor tari, mai apropiate sau mai indepartate, de unde sunt procurate, prin importuri, marfurile cerute pe piata romaneasca. Adevar reflectat dramatic in balanta platilor noastre externe, incheiata an de an cu mari deficite.

Vrem sa iesim din aceasta capcana? Avem o singura sansa. Si anume, sa fie depasit gravul dezacord ce inca se mai mentine intre activitatea economica si piata.

Viata noastra economica a sarit din matca inca din 1948. Cele doua regulatoare clasice - legea valorii si legea cererii si ofertei - nu au fost inca repuse in functiune. Si nici nu-si vor intra pe deplin in rol pana cand nu va exista un raport normal intre masa banilor si masa marfurilor recunoscute de piata sub un triplu aspect: al cantitatii, al calitatii si al cererii.

Pana cand productia interna nu-si va redobandi sensul real, acela de furnizor de bunuri si servicii pentru consum, de locuri de munca si de bani, nu vom ajunge la bunastarea visata. Numai ca pentru asta e nevoie de multi investitori, romani si straini, pe care sa-i atragem prin legi bune si stabile, printr-un climat economic sanatos si prin sisteme optime de valorificare a investitiilor.

Unii vor spune ca orice efort e zadarnic. Fiindca n-avem resurse materiale pentru o economie competitiva. Fals. De altfel, putine tari dezvoltate au resurse materiale. Dar au, in schimb, economii performante cu cresteri pe verticala, bazate pe productivitate si eficienta. Principala resursa fiind managenentul competitiv.

Noua, tocmai managementul ne joaca feste. Desigur, e vechi pacatul. In timpul industrializarii socialiste, cresterile economice s-au produs cu precadere prin continua adaugare de noi stabilimente. Pentru a asigura constructia lor, a fost urcata cu disperare rata acumularii, al carei pret impovarator l-a platit populatia.

Atunci era nevoie de manageri care sa scoata cantitate. Nu-i pasa nimanui de calitate, care nu era inscrisa in plan. In anii ’80 a venit scadenta. Criza economiei romanesti se agravase atat de mult, incat nu a mai putut fi mentinuta o rata inalta a acumularii, care cobora de la un an la altul. Faptul ca productia cadea si ea in acelasi ritm cu scaderea ratei acumularii era dovada ca economia romaneasca nu iesise din stadiul dezvoltarii extensive.

Sub bagheta managementului competitiv, acumularea scade treptat, pentru a face loc cresterii consumului, fara sa coboare insa si productia. Mai mult, in aceleasi spatii si cu aceleasi masini, productia creste datorita unei bune organizari a muncii. Or, tocmai productivitatea si eficienta s-au dovedit a fi punctele slabe ale economiei noastre. Sub bagheta managementului cantitatii.

O vreme, competitivitatea a fost suplinita - in prea mica masura - de acumularile fortate. Din 1990 incoace insa, cand nimeni nu s-a mai batut pentru acumulari, lucrurile s-au incurcat rau de tot. Au fost cautate noi surse de extensie economica, intre care rata imprumuturilor externe. Productia a scazut ori a crescut in raport cu dinamica fluxurilor financiare venite din afara.

Si iata ca, desi in Romania au intrat si intra bani de afara, inclusiv de la romanii calatori prin lume, numai cu ei nu rezolvam problemele economiei. Mai avem nevoie si de management competitiv. Atat in companiile statului, cat si in cele private.
Florile ce au rasarit sunt putine si nu fac o primavara.