Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parlamentul regional din Catalonia a anunţat nu de mult interzicerea coridelor începând din 2012. Numeroasele asociaţii care denunţă de ani în şir caracterul "barbar" al acestei tradiţii seculare exultă de bucurie şi speră ca şi alte regiuni sau ţări să urmeze exemplul catalan. Polemica iscată în acest context merită însă puţină atenţie, pentru că dincolo de denunţări, de tauri şi de spectacolul (poate barbar, poate fascinant) al coridelor se află şi multă manipulare politică.
Să începem prin a spune că sufletele bune de pe planetă care consideră drept teribilă suferinţa taurului în arenă au dreptate: da, taurul moare în condiţii bestiale. În cursul unui ritual care durează cam un sfert de oră, picadorul începe torturarea animalului prin a-i înfinge în ceafă o lance. Vine apoi un "banderillero" care înfige în spinarea taurului un fel de harpoane şi numai la sfârşit, după ce taurul a pierdut suficient sânge şi o parte din forţa sa, vine matadorul, care îl ucide pe taur cu sabia. Înainte de a muri, taurul este însă hărţuit de matador timp de câteva minute, ele fiind de fapt şi momentele-cheie ale spectacolului: matadorul agită în faţa animalului o capă roşie, iar bietul taur, care crede că de acolo vine pericolul, se repede cu ultimele sale puteri spre ea. Aceste "asalturi" ale taurului deja muribund îi dau ocazia matadorului să realizeze o serie de eschive spectaculoase. Publicul are impresia că taurul vrea să-l ucidă pe matador, iar matadorul execută nişte paşi de o mare subtilitate, care dau impresia pericolului. Iar ori de câte ori unul dintre coarnele taurului trece milimetric pe lângă coapsa matadorului, publicul strigă acel "olé" nelipsit din arsenalul de efecte al coridei.
Am avut ocazia să asist personal la o coridă "de o mare calitate" acum vreo 20 de ani, la Madrid. Mărturisesc că am fost foarte impresionat. Regele Juan Carlos al Spaniei, mare amator de coride, se afla în după-amiaza aceea printre spectatori. Toreadorii au încercat să-şi arate toată măiestria, iar când unul dintre ei a reuşit ceea ce pentru ochii cunoscătorilor înseamnă o coridă perfectă, a fost salutat cu sute de batiste albe fluturate de mâinile mulţimii, şi i s-au mai dat în dar şi urechile şi coada taurului. Dar cel mai important lucru pe care l-am înţeles în contextul acelei experienţe a fost că multe coduri îmi rămâneau necunoscute. Pentru a deveni un adevărat "aficionados", iubitor al coridelor, e nevoie să te impregnezi ceva mai mult de cultura şi de tradiţia spaniolă şi să-i cunoşti pe oameni.
Interesant este că în timp ce la Barcelona sunt interzise coridele, Muzeul de artă din Bilbao propune în exact aceeaşi perioadă o mare expoziţie, trasând istoria tradiţiei taurine şi manifestarea acesteia în pictură. Imposibil de negat faptul că luptele cu tauri fac parte din spiritul Mediteranei şi reprezintă ceva esenţial în spiritul iberic. Or, catalanilor li se reproşează în prezent că doresc, prin interzicerea acestei tradiţii, să se distanţeze cât mai mult de restul Spaniei, pentru a-şi pava astfel drumul spre independenţă. Catalanilor li se reproşează deci o formă de naţionalism care... duce la sacrificarea coridelor. În demersul lor lansat cu multă vreme în urmă pentru o mai mare autonomie şi, eventual, pentru separarea totală de Spania, catalanii ar vrea deci să spună: "ia uitaţi-vă, noi nu suntem ca ei, noi nu suntem ca restul Spaniei, noi avem alte valori, noi suntem mai europeni, mai civilizaţi...".
Greu de luat o poziţie în acest context. În timp ce în alte regiuni ale Spaniei, la Madrid, la Sevilia, la Pamplona, la Bilbao, numeroase asociaţii doresc includerea coridei în patrimoniul cultural al umanităţii, în Catalonia, care a fost multă vreme un spaţiu prin excelenţă al pasiunii taurine, coridele sunt ameninţate să dispară. Istoricii îşi mai amintesc însă un lucru, şi anume că la ora izbucnirii războiului civil, mai precis în 1936, republicanii (altfel spus forţele de stânga, în frunte cu comuniştii) decretaseră şi ei interzicerea coridei. Tradiţie repusă în drepturi însă de dictatorul Franco, după victoria sa împotriva republicanilor spanioli. Mai mult decât atât, spun specialiştii în istoria Spaniei, Franco ar fi promovat din toate puterile tradiţia taurină, încercând să le insufle spaniolilor un fel de sentiment de mândrie, să-i facă deci pe spanioli să vibreze la unison în arenele unde toreadorii se "înfruntau" cu taurii pentru a cimenta astfel identitatea şi unitatea spaniolă. Ca şi în cazul fotbalului, şi tauromahia poate fi deci manipulată politic...
