Bărbatul luzăr

Le-am auzit, în aceeaşi zi, dar la ore diferite, pe trei femei, două tinere şi a treia cu fată de măritat, vorbind despre bărbaţii luzăr, despre cei sortiţi să piardă, indiferent în ce lume trăiesc şi ce fac. Portretul bărbatului perdant are ceva din fatalităţile vieţii unei femei urâte.

Oricât ar fi de deşteaptă, o urmăreşte precizarea: deşteapta aia urâtă. Luzărul devine categorie tratată ca atare de femei numai într-o lume liberă şi de competiţie. Pierde toate întrecerile: pentru funcţii, pentru salarii, pentru contracte, pentru femei. Luzărul are o slujbă, însă una cu încadrare mică. Are şi şcoală, dar genul de şcoală care te ţine toată viaţa lefegiu cu bani puţini. E liniştit şi de casă, numai că banii în casă trebuie să-i aducă nevasta. F

emeile preferă să se căsătorească târziu şi cu orice bărbat o fi să fie, numai nu cu un luzăr. Bărbatul luzăr e, de fapt, un copil mare care stă de poala mamei, iar dacă e însurat, de aceea a soţiei. N-are idei, însă cu vremea ajunge în tot felul de conjuncturi păguboase, momit de alţii pentru rolul de paravan şi perdant din oficiu.

În sinea sa, luzărul e convins că înainte de '89 era mai bine. Omul avea un serviciu sigur, avansa cu vârsta, nu putea fi dat afară pentru şovăială, pentru lipsa de ambiţie, pentru plafonare în profesie. Şi, cel mai important, avea pe cine da vina pentru condiţia sa de resemnat în mediocritate: regimul, şeful, chiar şi părinţii. Ei l-au împins spre Politehnică, fiindcă el ar fi vrut să fie artist.

Luzării au toţi oarecari înclinaţii spre cultură, dar la nivel de pasiuni care nu duc nicăieri: imprimă zilnic muzică pe care n-o ascultă, colecţionează toată viaţa vederi din staţiuni, fac caz de filmele "de artă" pe care le văd la televizor, ca să se ştie că ei nu se uită "ca alţii" la prostii. Luzărul nu e modest deloc. Dimpotrivă. Ajunge să fie mândru de situaţia sa socială precară. E convins că dintotdeauna oamenii superiori n-au fost apreciaţi.

Nevasta luzărului trebuie să-i suporte ironiile despre modul discutabil în care femeile de azi ajung să câştige mai mulţi bani decât bărbaţii capabili. Luzărul n-are nici cea mai mică îndoială că orice bărbat, care are o leafă de mizerie, o are fiindcă e cinstit, demn şi refuză să se îmbogăţească prin mijloace infame, ca oamenii zilei, că e şi un martir.

Numărul luzărilor e în creştere, pentru că în creştere e şi numărul femeilor care nu mai acceptă să întreţină bărbaţi lipsiţi de motivaţii sociale durabile. Competiţiile se definesc tot mai sigur, iar bărbaţii de competiţie ştiu din vreme pe ce drum or să meargă. Fetele au învăţat să facă bine deosebirea între bărbaţii de viitor şi luzări încă din liceu. Ne place s-o ştim sau nu, dar e ceva genetic.