x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nemulțumire „robustă”, dar cu speranță în suflet

Nemulțumire „robustă”, dar cu speranță în suflet

de Daniel Apostol    |    10 Apr 2023   •   07:30
Nemulțumire „robustă”, dar cu speranță în suflet

Cel mai recent barometru „Opinia Publică în Uniunea Europeană” scoate în evidență faptul că sunt semnificativ mai puțini români mulțumiți de viața lor personală, în comparație cu restul cetățenilor care trăiesc în Uniune. Întrebați dacă sunt mulțumiți cu viața pe care o au, 58% dintre români au răspuns că sunt mulțumiți, în timp ce media europeană este de 83%. Dar doar aproape jumătate dintre români (49%) consideră că lucrurile se îndreaptă în direcția corectă în viața lor personală, comparativ cu media europeană, care este de 66%.

 

Este evident că părerea pe care o are fiecare individ cu privire la nivelul său de trai este în strânsă legătură cu modul în care percepe dezvoltarea sau mai bine spus lipsa dezvoltării economice a comunității în care trăiește și a societății din care face parte. Contextul economicinflaționist, creșterea prețurilor care continuă de peste 12 luni sunt motive serioase pentru creșterea numărului cetățenilor români nemulțumiți de starea lor financiară și - în consecință - pentru scăderea semnificativă a numărului de români care consideră că situația financiară a gospodăriei lor este una bună: 43% astăzi față de 54% în vara anului 2022. Doar 7% apreciază situația financiară a gospodăriei ca fiind foarte bună, asta în timp ce la nivelul Uniunii Europene, 69% dintre cetățeni consideră că situația financiară a gospodăriei lor este una bună, păstrându-se astfel aproape la același nivel ca în vara anului 2022.

De peste un an de zile cea mai mare amenințare economică este ritmul galopant al inflației: creșterea prețurilor și creșterea costului de trai este, astfel, cea mai pregnantă problemă cu care 51% dintre români se confruntă în prezent în viața personală. Eurobarometrul citat menționează că, deși 62% din europeni sunt îngrijorați cu privire la creșterea prețurilor, inflație și costul de trai, doar 15% sunt îngrijorați de situația financiară a gospodăriei lor.

Analiștii OTP Bank (și nu numai aceștia) sunt însă de părere că amenințarea inflației tinde să scadă în intensitate: are o tendință descendentă, urmând să ajungă la nivelul de 6,5% la finalul anului, în urma estompării efectelor de bază și a reducerii presiunii asupra prețurilor. Costul cu energia (și implicit și cu alte utilități) s-a stabilizat „după ajustările de consum la nivel european, conjugate cu efectele unei ierni mai blânde și o cerere mai mică de gaze naturale lichefiate din Asia”, ceea ce, în general, arată și faptul că criza de pe piața energiei izbucnită și agravată în 2022  a trecut. 

Analiștii citați menționau și că evoluțiile din piața muncii dau câteva semne încurajatoare: creșterea salariilor a revenit substanțial în ianuarie, la 15% și, având în vedere încetinirea inflației, salariile reale au încetat să scadă după 6 luni de declin. Este de așteptat ca această tendință să continue pe parcursul anului.

Potrivit ultimelor evaluări ale BNR, rata anuală a inflației „își va accelera probabil descreșterea în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (februarie 2023), sub influența unor efecte de bază consistente și a corecțiilor descendente ale cotațiilor unor mărfuri, precum și pe fondul modificării caracteristicilor schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie”.

Așadar, avem semne că inflația va încetini în continuare, în timp ce creșterea salariilor rămâne - spun experții - „robustă”. Dar deocamdată și până la confirmarea așteptărilor, robustă pare să  rămână doar nemulțumirea cu privire la nivelul de trai, „îndulcită” doar de speranța că mâine va fi ceva mai bine ca azi.

×
Subiecte în articol: români viata