Băsescu dă foc propriului barcaz

Neizbutind să incendieze ca acum 30 de ani, la Rouen, un întreg port, dând foc la 38 de nave, Traian Băsescu nu a renunţat, totuşi, la pornirile de piroman. De personaj care, nefiind în stare să ridice o construcţie durabilă, face tot ce poate ca barem să o distrugă. În ultimii doi, trei ani, aceste instincte distructive i s-au accentuat şi nu mai reuşeşte, nici nu mai încearcă, să şi le ascundă. Au izbucnit tot mai des şi mai agresiv. Mai cu seamă după ce s-a văzut în posesia celui de al doilea mandat, un al treilea fiind imposiibil. A trecut la manifestări discreţionare fără limită, tranformând Guvernul Boc într-o adunătură de slugi bune doar să pună în aplicare o politică dezastruoasă pentru ţară. A semănat dihonia între categoriile socio-profesionale. A reacţionat cu o virulenţă criminală faţă de orice manifestare de protest (vezi decimarea poliţiştilor, sau puhoiul de măsuri contra pensionarilor şi a altor categorii defavorizate).

Treptat, treptat, însă, populaţia a început să se dezmeticească. Să nu-l mai vadă ca pe un blestem pe viaţă, ci ca pe o boală grea, dar de care, totuşi, te mai poţi vindeca. Acesta a fost anul 2012, cu manifestaţiile de stradă care au dus la doborârea guvernelor sale. Acesta a fost referendumul de astă-vară. Când, totuşi, doza de antibiotic nu a fost suficientă, dar a arătat care-i remediul: demiterea prin suspendare şi vot popular. Îmi menţin părerea - de altfel, tot mai multă lume gândeşte aşa - că încă aproape doi ani cu Băsescu la Cotroceni ar fi o adâncire a crizei economice şi sociale, el punându-se de-a curmezişul oricărei acţiuni a noii puteri. Iar menajamentele cu care îl tratează USL, mai ales premierul Ponta, nu fac decât să-l încurajeze în a fi agresiv pe toate fronturile. Depăşind orice măsură, ieşind brutal din limitele comportamentului cât de cât civilizat şi ale obligaţiilor sale constituţionale.

Joi şi sâmbătă a avut câteva "prestaţii" stupefiante. Mai întâi, într-o conferinţă de presă, atacând Parlamentul, a uzat de acuze şi de un limbaj ("act de trădare naţională", "lege ridicolă", "prostie profundă", "lovitură dată Armatei") care nu i s-ar fi permis nicăieri în altă ţară democratică, şi nici chiar într-un regim dictatorial. Din nou, motivul furiei sale a fost - ca şi în urmă cu o săptămână , la Academie - Comisia de revizuire a Constituţiel, cu dezbaterile aferente, el voind să impună proiectul "său", scris acum doi ani şi asumat de Boc. Dar, mai ales, modificările la Statutul militarilor, care s-ar solda cu trecerea în retragere a 41 de generali, mai rămânând în Armată şi în servicii vreo 50 (fără a aminti cohorta de chestori din MAI). Nu plecarea la pensie a unor generali omologi celor din NATO (gradele sunt asemănătoare doar pe hârtie) l-a iritat la culme pe Băsescu, cât faptul că dispăreau doi dintre principalii protejaţi ai săi (Marcel Opriş, de la STS, şi Silviu Predoiu, de la SIE).

Hachiţele prezidentului au ajuns la apogeu sâmbătă. Când - în pofida ordinului şi a presiunilor făţişe din partea sa, ori a şpăguirii de către "catindată" până şi cu camere cu servicii gratuite pentru delegaţi - pupila Elena Udrea nu a fost aleasă en fanfare preşedinte a PDL. Băsescu şi-a dat încă o dată arama pe faţă, a recunoscut public implicarea directă în jocurile politice şi s-a... înfuriat pe sat, declarând pe Facebook că, "din acest moment, pentru el PDL nu mai există". O să facă ea, Nuţi, un alt partid, mai mândru şi mai frumos, pe Dâmboviţa-n jos şi la ceas de seară o să i-l pună de-a gata-n braţe.

Convenţia PDL în sine? "Ceata lui Baraboi /trece iute prin zăvoi./Aoleu, ce tărăboi,/Dai în unul,/Ţipă doi". Şi când te gândeşti că acest partid a avut ţara pe mână într-o perioadă de grea criză internaţională...