Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Mărturisesc că am trăit", astfel îşi intitula, sec şi orgolios, cartea de memorii Pablo Neruda. Sec, orgolios şi cutremurător. Despre marele poet chilian, laureat al Premiului Nobel, românul Eugen Jebeleanu nota: "Pablo s-a născut atunci când oamenii politici au dat mâna cu trădarea". Dar există vremuri în care oamenii politici să nu dea mâna cu trădarea? Dar poporul, în nobila lui inconştienţă, dă vreodată mâna cu trădarea?
Nu ştiu de ce-mi încep astfel însemnările? Am extras din raftul bibliotecii această carte şi mi-au căzut ochii, întâmplător, pe nişte rânduri citite acum 20 de ani. Fireşte, uitate. Intenţia mea era să răspund azi gestului mărinimos al Adrianei Popescu, româncă din SUA care, mişcată de tragedia unei năpăstuite din Oltenia, Elena Ţapelea, despre care am scris acum câteva săptămâni, s-a angajat s-o ajute.
S-a adresat Jurnalului Naţional, a trimis mesaje conducerii ziarului, care m-a anunţat că o cititoare din America doreşte să deschidem un cont pe numele acelei femei singure, jefuite de ultimele ei bunuri - două capre şi nişte orătănii - şi lăsată de autorităţi la cheremul hienelor. Mai mulţi concetăţeni din comunitatea americană în care trăieşte, mişcaţi de tragedia femeii din Risipiţi, doreau la rându-le s-o ajute.
Cum să explici unor americani, chiar şi de origine română, că Leana din Risipiţi, uscată şi încovoiată ca o coajă de nucă, nu ştie carte, n-a văzut în viaţa ei o bancă, a trăit ca o vietate a câmpiei, mânată doar de instinctul de a-şi creşte, văduvă, cei cinci copii? Americanii sunt dispuşi să finanţeze chiar şi un "sistem video de supraveghere" a sărăcăcioasei gospodării, cu casă de chirpici pierdută între alte case de chirpici.
Dumnezeule! Cine să se uite în acele camere de supraveghere, când poliţistul comunei n-a catadicsit să se deplaseze până în curtea femeii, unde ar fi găsit urmele pe zăpadă ale hoţilor şi sângele ţâşnit din gura amărâtei? Inutil să le explic că aici, în România, noi nici pentru a primi ajutor nu suntem apţi. Nici gesturile umanitare nu se pot agăţa de noi.
Adriana Popescu a trimis din SUA un cec de 120 de dolari pentru femeie să-i cumpăr o capră. Într-adevăr, cam acesta e preţul unei capre. Am dat banii unui om de încredere din sat şi am adăugat şi de la mine tot atât pentru cumpărarea a două capre. Femeia se va bucura. N-aş insista asupra acestui gest, mărinimos desigur, al unei persoane de pe partea ailaltă a lumii dacă el n-ar fi asociat, în discuţiile pe care le port cu diverşi, de acuza că ei, "generoşii ăştia", românii din diaspora, ne-au procopsit din nou cu Băsescu. Ei sunt vinovaţi de blestemul de a reînvia, într-o formă mai perfidă, dictatura. Aşa să fie oare?
Mică e, Doamne, lumea! Internetul, care m-a sprijinit să iau legătura cu americanca-româncă, mi-a dezvăluit amănuntul că Adriana Popescu e una şi aceeaşi persoană cu o prozatoare de talent care prin anii '80 promitea mult şi pe care am cunoscut-o. Scrie şi azi, trăieşte din scris, iar vocea sângelui n-a dezlegat-o de meleagurile natale. Să fie ea (şi cei asemeni ei) vinovată pentru darul Calului Troian?
Iată ce-mi răspunde: "Sunt anti-Băsescu. Am şi spus prietenilor - majoritatea celor veniţi mai de curând decât mine în SUA - că un al doilea mandat al lui Băsescu e la fel de nociv pentru România cum a fost al doilea mandat al lui Bush pentru America". Face apoi subtile şi ironice consideraţii la adresa celor care, dacă votezi cu democraţii la alegerile din SUA, te consideră comunist.
Înţeleg că Traian Băsescu, perceput de unii ca un fel de Corneliu Coposu, e singurul care apără România de flagelul comunist. Adriana infirmă (prin exemplul ei) şi confirmă acuza că românii din diaspora ne-au căptuşit cu blestemul de a ne întoarce de unde am plecat în '89.
La Bucureşti, pe toate canalele turuie mitraliera Boc.
De ani de zile, acest argat al lui Traian Băsescu insultă originea lui ţărănească prin minciună şi falsitate. Omul ăsta (nu-l jignesc spunându-i om?) vorbeşte neîncetat, vorbeşte ameţitor, vorbeşte şi iar vorbeşte. Taci odată! - îmi vine să-i strig. Taci şi ascultă cum se duce de râpă această ţară! Ieşi din priza vorbelor goale! Neisprăvitule, neisprăviţilor! Ascultă o clipă şi îngro-zeşte-te, dacă mai e o sămânţă de bun-simţ în tine. Taci, Boc!
Nu tulbura priveghiul, nu te cocoţa cu picioarele tale mărunte pe sicriul naţional. Prin servitori ca tine, Traian Băsescu va izbuti să ne înmormânteze pe toţi. Sunt vinovaţi românii din diaspora pentru ce înghiţim noi aici?
