Trebuie sa fii de-a dreptul idiot, ca sa crezi in cele cateva cuvinte aruncate de Traian Basescu: Sa ne asezam la masa, sa discutam, bla, bla, bla. Le-a zis nu pentru urechile romanilor, ci pentru ale sponsorilor sai de peste hotare, de care, fie spus, si-a batut joc, dezinformandu-i grosolan.
Pentru tara si mai ales pentru adversarii sai, are un singur mesaj, colcaind de ura de de dorinta de razbunare pe oricine cuteaza a i se opune, a avea o opinie cat de cat alta decat ce-i trece lui prin minte. Atitudine pe care nu si-a calmat-o niciodata, dimpotriva - a accentuat-o, impunandu-si propria vointa, propria viziune, incalcand brutal atributiile unui guvern bicisnic, ca acela al lui Boc, in privinta politicilor economice si sociale nationale, din cauza carora tara a ajuns unde se afla acum: in subsolul Europei.
Nu, Basescu n-a invatat nimic din referendum. Dimpotriva, stropseste si mai tare acuze, ameninta si mai abitir cu puscaria pe cei ce au indraznit sa organizeze - bantuieli de om orbit de furie, daca nu de altceva - "lovitura de stat". Ca sa-i traducem maraielile iesite printre colti, intre "complotisti" trebuie sa-i includem nu doar pe parlamentari si pe liderii USL, ci si pe cei opt milioane de romani care au votat DA, ba chiar si pe judecatorii Curtii Constitutionale, care au apreciat ca referendumul a fost organizat potrivit normelor constitutionale si legilor tarii. Dar asta-i Basescu si asta va ramane, un individ caruia democratia ii pute sau o vede valabila numai daca raspunde scopurilor sale personale si ale haitei de profitori care-l inconjoara si-l slujesc gretos.
Criza Basescu e departe de a se fi incheiat si nu se va incheia daca el va reveni la Cotroceni. Din contra, dihonia va fi tot mai aspra, societatea tot mai divizata, iar, in conflictul cu Parlamentul si cu Guvernul, Basescu si lacheii lui nu vor exita sa foloseasca cele mai mizerabile arme - de la obstructionarea legiferarii si administrarii tarii, la abjecte atacuri la persoana - spre a impiedica tara sa urmeze un parcurs realmente democratic. Potrivit unor principii de participare a cetatenilor la conducerea efectiva a treburilor Cetatii, principii pe care de 2.500 de ani incoace, de la parintii atenieni ai democratiei, putini, foarte putini dictatori au incercat sa le batjocoreasca, sa le incalce, asa cum a facut-o acum Basescu.
Acestei stari de dezbinare, de minciuna, de punere de-a curmezisul istoriei, acestei ignorari a masivei, fara precedent, exprimari directe, la urne, a vointei populare, Curtea Constitutionala poate sa+i puna capat. Constatand ca, la data declansarii procedurilor de demitere prin referendum, nu era valabila constrangerea prevederii privind cvorumul de 50%+l din cetatenii cu drept de vor, deci regulile au fost schimbate in cursul jocului. Constatand, pe baza chiar a documentelor de la Statistica deja publicate, ca s-a luat in calcul o populatie cu 10% mai mare decat cea reala.
Constatand numeroasele manopere prin care pedelistii, in cap cu Basescu, au impiedicat, persuasiv sau direct, foarte multi cetateni sa voteze. Adaugand la aceste constatari datoria de a se tine seama de incinsa stare de spirit a populatiei, de nevoia de a readuce in tara pacea sociala, de a evita tulburarile, de a nu mentine cu orice pret la Cotroceni un om care, dupa opt ani de mandate, are un bilant dezastruos. Desigur, insa, aceasta rece, dar dreapta decizie, cu responsabilitate pentru viitorul tari, e apanajul unor judecatori ai Curtii demni, cu coloana vertebrala si cu o complexa putinta de interpretare a Constitutiei si a legilor. Al unei Curti a Romaniei. In nici un caz al unei "ograzi" a lui Basescu.